În cadrul Clubului bunicilor sunt programate întâlniri cu artiști și interpreți îndrăgiți, precum: Margareta Pâslaru, Andrei Păunescu, Lavinia Răducanu, Tamara Buciuceanu, Eusebiu Ștefănescu, Gheorghe Turda, Stela Popescu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Angela Similea, Floarea Calotă, Ștefania Rareș, Cristina Stamate, George Rotaru, Florentina Satmari, Sanda Ladoși, Lucreția Ciobanu și corul de copii Allegretto.
De asemenea, seniorii vor avea ocazia să prezinte scurte momente artistice, cele mai reușite fiind selectate pentru Balul Bunicilor. Bunicile își vor disputa titlul de „MasterChef bunica” (expoziție gastronomică cu murături, zacuscă și dulcețuri), iar bunicii își vor putea împărtăși amintirile povestind despre călătorii și filme celebre, în cadrul „Călătoriile din fotoliu.”
Stagiunea bunicilor debutează cu spectacole de teatru oferite gratuit de Teatrul de Comedie, Teatrul Constantin Tănase, Teatrul Metropolis și Teatrul Evreiesc.
Balul Bunicilor va fi punctul culminat al evenimentului în cadrul căruia se va desfășura maratonul dansului și vor fi desemnați regele și regina balului. În cadrul balului va fi nominalizat Consiliul Seniorilor din Sectorul 3.
La finalul evenimentului, bunicii vor pleca cu o amintire sub forma unui portret de familie, precum și caricaturi, realizate de Mihai Pânzaru PIM.
Evenimentele sunt organizate de Asociația Pro Familia și Primăria Sectorului 3, iar invitațiile la manifestările pot fi obținute gratuit de la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din str. Gheorghe Petrașcu nr. 55 (fost 49), între orele 10.00 – 16.00. Informații suplimentare pot fi primite la telefon 021.318.03.35.