Poate că, în ultimele 24 de ore, n-ați avut vreme să priviți cu atenție înspre ce se mai întâmplă prin toate Palatele și sediile centrale de partid din București. Adică, oricum știți că niște băieți se ceartă în vreme ce noi dăm în gropile din bulevarde, fugărim cu pliciul tigrii platanului, șobolani și alte creaturi și, desigur, abia așteptăm să ne spălăm pe cap cu apă încălzită pe aragaz și alte câteva clasice. Doar că, în ultimele 24 de ore, situația politică s-a împuțit mai rău ca sectorul 1 peste vară. Înainte să intrați în pauza de masă, aflați că președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea din funcție a lui Stelian Ion, ministrul Justiției.
Premisa zero e cam așa: Guvernul mai are puțin și bubuie. Dacă vreți altă metaforă facilă, criza politică e pe val. Pe valul 4, muhaaa! USR PLS a zis deja azi-noapte că votează cu PSD la moțiune împotriva Guvernului din care, totuși, încă face parte (în silă, practic), iar mai adineauri președintele tocmai a semnat revocarea din funcție a ministrului Justiției, Stelian Ion. Chestia asta n-are cum să ajute la pace-pace. N-are cum, clar. Oricât de puțin am înțelege noi marile acțiuni ale marilor bărbaților politici de la București, de asta chiar ne prindem și singuri: pare nasol.
Aproape că nici nu mai contează de la ce s-au luat, atâta vreme cât nu se iau niciodată la ceartă de-adevăratelea pe chestiuni lumești gen facturile la energie care au bubuit, infrastructura pe care o plătim noi de două ori (o dată să o facă ei – dă, Doamne! – cândva, a doua oară să ne reparăm noi mașinile și creierii din cauza ei). Ar mai fi motive gen povestea cu pandemia sau mizeria de peste tot, dar să nu exagerăm în halul ăsta.
Cert e ca azi, după un ieri complet nebunesc, președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea din funcție a lui Stelian Ion de la Justiție și a semnat desemnarea lui Lucian Bode (de la Interne) ca interimar.
Ziceam de un ieri dement pentru că ieri s-a umflat tărâța-n tot. Ieri, când premierul Florin Cîțu a încercat să adopte Ordonanța de Urgență privind PNDL 3, pe care a introdus-o pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern, fără avizul Ministerului Justiţiei. Ministrul Justiției, domnul azi revocat Stelian Ion, este de la USR PLUS, USR PLUS s-a supărat și mai tare pe premierul Florin Cîțu, ședința de Guvern s-a suspendat. A încercat premierul să câștige niște timp și-a reprogramat-o pentru aseară, dar USR PLUS a refuzat să participe.
Când a fost clar că nu se înțeleg, Florin Cîţu a anunţat că l-a revocat din funcție pe Stelian Ion de la Justiţie. Că el nu acceptă în guvern „miniştri care să se opună dezvoltării României”. De partea cealaltă, USR PLUS s-a simțit profund și constant parte desconsiderată în mariajul politic și a anunțat că așa nu se mai poate. Să vină moțiunea, că o semnează și ei și să dispară Cîțu din biroul lui de șef de Guvern din Palatul Victoria.
Iar acum, în vreme ce vă pregătiți de prânz, USR PLUS adună semnături pentru moțiune.
Să mai povestim și despre situația Cîțu-Orban, pe parte de război politic – aripa PNL? Păi, la PNL, Florin Cîțu a convocat pentru azi o ședință de lideri, dar Ludovic Orban nu s-a dus, că nu a fost nici măcar anunțat. „Fără să fiu informat, colegii mei au convocat Biroul Permanent Național, ignorând președintele particului” (adică pe el, n.red.) Dar chiar și fără Orban-președintele-PNL prezent, BPN a votat în unanimitate că-l susține pe Florin Cîțu pentru funcția premier în continuare. Sugur, ar mai fi o poală de detalii aici, dar parcă-i de-ajuns că Nicușor Dan ne-a anunțat că n-o să avem luminițe de Crăciun în București la iarnă.