Back to the Future în weekend, la București, la cel mai mare festival auto din țară. Mașinile de epocă se întâlnesc cu bolizii viitorului la Politehnică, la POLI AutoFEST

19 mai 2023
1343 Afișari
Back to the Future în weekend, la București, la cel mai mare festival auto din țară. Mașinile de epocă se întâlnesc cu bolizii viitorului la Politehnică, la POLI AutoFEST
Back to the Future în weekend, la București, la cel mai mare festival auto din țară. Mașinile de epocă se întâlnesc cu bolizii viitorului la Politehnică, la POLI AutoFEST. Sursa foto: Facebook/ POLI AutoFest

La București a început POLI AutoFEST, cel mai mare festival auto din România. În acest weekend, mașinile de epocă își dau întâlnire cu transportul viitorului. Peste 230 de bolizi sunt expuși în cadrul facultății Politehnica.

POLI AutoFEST în weekend la București

În perioada 19-21 mai 2023, la a doua ediție POLI AutoFEST sunt prezente zeci de companii auto, peste 230 de mașini demonstrații de drift, test-drive și workshop-uri dedicate unor teme de interes precum siguranța rutieră sau mașina viitorului.

Universitatea Politehnică din București organizează evenimentul, prin Facultatea de Transporturi.

Timp de 3 zile, lumea autovehiculelor istorice se va întâlni cu transportul viitorului, iar participanții vor avea șansa să călătorească prin fascinantul univers automobilistic, transmit organizatorii.

Mai multe evenimente vor avea loc aici: conferințe de specialitate, evenimente de tip entertainment, concursuri, workshop-uri tematice, demonstrații auto, expoziții și tehnologii.

Intrarea este liberă

Programul complet, pe zile, poate fi văzut pe site, AICI.

Festivalul auto este atât pentru pasionații de bolizi, profesioniștii din industrie, cât și pentru elevi și studenți, viitorii ingineri din România.

Bine de știut: Intrarea este liberă.

Pe lângă expoziția de automobile, POLI AutoFEST va prezenta și o serie de demonstrații auto spectaculoase. Celebra manevră a derapajului controlat va fi realizată într-o manieră profesionistă, de către piloți experimentați, pregătiți să fascineze publicul prezent la eveniment. Pe lângă demonstrațiile de drift, participanții vor avea șansa să asiste la prezentarea mai multor tehnici de condus defensiv, dar și la sesiuni de test drive, spun organizatorii evenimentului.

Prima ediție POLI AutoFEST a fost un adevărat succes. Evenimentul a reunit zeci de mărci auto, peste 100 de modele de mașini, sute de participanți și a fost vizitat de peste 25.000 de oameni din toată țara.

Cookies