BACALAUREAT 2015, BAC 2015. Anunțul MEN: NU se schimbă modul de desfăşurare a examenelor

de:
24 iun. 2015
0 Afișari
BACALAUREAT 2015, BAC 2015. Anunțul MEN:  NU se schimbă modul de desfăşurare a examenelor

BACALAUREAT 2015. Modul de derulare a examenului de Bacalaureat nu se schimbă. Există o metodologie de organizare a examenului încă din anul 2011 și la nivelul anilor 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, metodologie care prevede posibilitatea corecturii lucrărilor într-un alt județ. Elevul nu este interesat de locul în care se corectează lucrările. Metodologia prevedea de cinci ani această posibilitate. Am luat această decizie care este strict organizatorică și nu afectează nici elevii, nici profesorii, nici rezultatele”, a afirmat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, citat de romaniatv.net.

BAC 2015. Oficialul a mai spus că profesorii nu trebuie să fie interesați decât de numărul de lucrări pe care le au de corectat și nu de la ce elevi provin acestea. „Profesorul nu este și nu poate fi interesat decât de numărul de lucrări pe care poate să le corecteze și nu de unde provin acestea, ale cui sunt. Sistemul este deja obișnuit pentru că dintotdeauna contestațiile la lucrările scrise la Bacalaureat s-au judecat în alte județe. Oricum lucrările sunt preluate, deși procedura nu este nici publică, lucrările oricum pleacă din centrele de examen către centrele de corectură. Pleacă din localitatea A spre localitatea B. Acum, dacă vor pleca spre localitatea C dintr-un alt județ, nu văd unde este diferența. Nu trebuie să aibă niciun fel de emoții, este doar un plus de activitate pentru comisiile de Bacalaureat pe care ni-l asumăm”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a precizat că are încredere în sistemul educațional românesc și a spus că a cerut ca modul de formulare a subiectelor să fie unul clar. „Am încredere în sistemul educațional românesc, am încredere că vom avea rezultate mai bune la Bacalaureat, deoarece am solicitat, fără a coborî nivelul de exigență, să avem mai multă claritate în formularea subiectelor, să nu fie niciun fel de ambiguități, mai cu seamă să nu fie incertitudini și cale de manifestare a subiectivismului la nivelul baremurilor”, a susținut ministrul.

BACALAUREAT 2015. El a arătat că prin adoptarea acestei măsuri costurile în plus sunt „absolut nesemnificative” în comparație cu efectul obținut de eliminare a oricăror suspiciuni de fraudă la examen. „Costurile pentru această măsură sunt absolut nesemnificative, deoarece de la cele 520 de centre de examen plecau către cele 146 de centre de corectură lucrările tot cu mijloace auto, tot cu pază necesară. Acum dacă aceste distanțe sunt cu un număr de km mai lungi sigur că implică niște costuri acoperite de către MECȘ, dar acestea sunt absolut nesemnificative în comparație cu efectul obținut de eliminare a oricăror suspiciuni”, a mai declarat demnitarul.

BACALAUREAT 2015. Ministrul Educaţiei a admis că pot exista unele nemulțumiri din perspectiva sindicală. „Există nemulțumiri normale din perspectiva sindicală — aceea a faptului că membrii comisiilor de Bacalaureat vor avea într-adevăr mai mult de lucru. Având mai mult de lucru ar trebui să se reflecte și într-o creștere a resurselor financiare pe care le alocăm pentru comisiile de Bacalaureat. Am înregistrat creșteri ale resurselor alocate pentru plata acestor comisii și căutăm să identificăm soluții pentru a fi mulțumiți, inclusiv din punct de vedere financiar, colegii noștri care participă la procesul de evaluare a probelor scrise de la Bacalaureat”, a mai spus reprezentantul Ministerului.

Cookies