ȘTIRI

BACALAUREAT 2014: Profesorii sunt nemulţumiţi că nu sunt plătiți pentru simulările la BAC 2014

BACALAUREAT 2014:  Profesorii care predau disciplinele la care se organizează simularea la BACALAUREAT 2014 au obligaţia să evalueze lucrările, dar fără a fi plătiţi pentru această activitate, informează Rtv.net.

BACALAUREAT 2014: Totodată, liderul sindical, Giani Leonte, consideră că nu există nicio finalitate a simulărilor la aceste examene de BACALAUREAT 2014, având în vedere faptul că lucrările nu au valoarea unei teze, notele nefiind înscrise în catalog. În aceste condiţii, în opinia liderului sindical, elevii nu sunt interesaţi de rezultatele obţinute, ceea ce explică, în mare măsură, eşecul acestor testări.

Potrivit lui Leonte, sindicatul pe care-l reprezintă consideră că pentru cointeresarea elevilor şi eficientizarea activităţii cadrelor didactice, simulările evaluării naţionale şi cele de la BACALAUREAT 2014 ar trebui reanalizate, astfel încât notele să fie trecute în catalog ca note de la teze.

BACALAUREAT 2014. Simularea probelor scrise ale examenului de BACALAUREAT 2014 pentru elevii claselor a XI-a şi XII-a are următorul calendar:

  • 3 martie  – Limba şi literatura română
  • 4 martie – Limba şi literatura maternă
  • 5 martie – Proba obligatorie a profilului
  • 7 martie – Proba la alegere a profilului şi specializării
  • 14 martie – Afişarea rezultatelor

Rezultatele obţinute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de BACALAUREAT 2014 nu se trec în catalog.

SUBIECTE ȘI BAREME LA SIMULĂRILE DE LA BAC 2014 găsiți aici.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button