ȘTIRI

BACALAUREAT 2014: Ministerul Educaţiei, avertisment referitor la fraudă, la BACALAUREAT 2014

BACALAUREAT 2014:

„Trebuie să ne luăm măsuri de precauţie, şi anul trecut am transmis mesaje în acest sens. Din păcate, nu toată lumea înţelege. Aş vrea doar să îi rog pe cei care se gândesc că pot să se joace cu legea să se uite un pic să vadă cazurile identificate şi ce s-a întâmplat anul trecut: sunt oameni daţi afară din sistem, nu mai sunt cadre didactice, sunt oameni care au dosare penale, sunt oameni care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie sau fraudă la examene.Cred că este un subiect pe care este bine să-l tratăm cu toată seriozitatea şi să nu ne jucăm”, a mai spus Pricopie, după întâlnirea grupului PSD din Senat.

BACALAUREAT 2014:

Ministrul Educaţiei a adăugat că a cerut inspectorilor şcolari generali să fie pregătiţi pentru cazul în care se întâmplă „ceva negativ” la bacalaureat. „Este greşit dacă nu ştim să acţionăm dacă se întâmplă ceva negativ. Dacă se întâmplă, să acţioneze conform legii, conform regulamentului, să sesizeze imediat organele de specialitate şi să se asigure că aceste cazuri, dacă vor fi, nu periclitează examenul. Să aibă, inclusiv în inspectorate, oameni pregătiţi pentru a prelua conducerea vreunei comisii, dacă vom avea probleme la acest nivel, sau să aibă oameni pregătiţi în rezervă pentru asistenţa la clasă”, a precizat Remus Pricopie.
În acelaşi context, demnitarul a spus că a cerut inspectorilor să interzică orice practică de colectare de bani la bacalaureat, indiferent de motiv. „Nu există subiectul protocol, nu există niciun alt subiect, pentru niciun fel de activitate asociată examenului. Organizarea acestor examene se poate face cu fonduri alocate de la bugetul statului”, a subliniat Pricopie, conform Realitatea.net.

BACALAUREAT 2014:

Ministrul a mai spus că, după exemplele negative din 2013, atât elevii, cât şi profesorii vor fi încurajaţi să meargă la examene deschişi şi fără gânduri de fraudă. Pe de altă parte, Pricopie a spus despre numărul mai mic de înscrişi la examenul din 2014 că acesta este cauzat de scăderea numărului de elevi pe generaţie.

„În 2013, au fost înscrişi la bacalaureat 71% dintre elevii care au început clasa a XII-a în septembrie 2012, iar anul acesta, 73% dintre elevii care au început clasa a XII-a în septembrie 2013. Cifrele indică scăderea numărului de copii din ‘cohortă’ (generaţie n.r.)”, a explicat ministrul.

BACALAUREAT 2014:

La examenul de bacalaureat din aceasă sesiune, candidaţii au susţinut, săptămâna trecută, proba orală la limba română. La această probă s-au înscris, la nivel naţional, 131.254 de absolvenţi, dintre care 1.413 din promoţiile anterioare.

În perioada 16-20 iunie, 121.446 de absolvenţi susţin proba de evaluare a competenţelor digitale. Dintre aceştia, 119.757 au absolvit liceul în acest an, iar 1.689 sunt din promoţiile anterioare.

BACALAUREAT 2014:

Probele orale vor continua în perioada 23-27 iunie cu testarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Conform datelor Ministerului Educaţiei, 123.689 de absolvenţi sunt aşteptaţi să susţină proba, dintre care 122.072 din promoţia curentă şi 1.617 din promoţiile anterioare. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris la proba de limba engleză, respectiv 107.194, alţi 14.198 la limba franceză, 1.087 la limba germană, 139 la limba rusă, 682 la limba spaniolă, 20 la limba portugheză, 357 la limba italiană, un candidat la limba ebraică, nouă la limba japoneză şi alţi doi la limba turcă.

BACALAUREAT 2014:

Probele scrise ale primei sesiuni a examenului de bacalaureat vor începe luni 30 iunie, cu limba şi literatura română şi vor continua pe 1 iulie cu proba la limba şi literatura maternă, pe 2 iulie cu proba obligatorie a profilului şi pe 4 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele de la probele scrise vor fi afişate în 7 iulie, până în ora 12.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii, între orele 12.00 şi 16.00.
Contestaţiile vor fi soluţionate în perioada 8-10 iulie, iar în 11 iulie vor fi afişate rezultatele finale ale primei sesiuni a bacalaureatului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button