BACALAUREAT 2013: Posibile subiecte Bac 2013, la limba și literatura română, proba scrisă

de:
28 iun. 2013
66 Afișari
BACALAUREAT 2013: Posibile subiecte Bac 2013, la limba și literatura română, proba scrisă

SUBIECTE BAC 2013 – ROMÂNĂ: La proba scrisă de limba română, la Bacalaureat 2013, vor primi trei subiecte notate cu 30 de puncte fiecare. Subiectele vor fi diferite, în funcţie de profilul urmat de elevi. 

La BACALAUREAT 2013 vor fi subiecte pentru Filiera teoretică – Profil umanist, Filiera vocaţională – Profil pedagogic Limba şi literatura română şi alte subiecte pentru Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic).

Găsiți atașate modelele de subiecte pentru Bac 2013 la Limba și Literatura Română, publicate de Ministerul Educației, pe edu.ro: subiecte Bac 2013 la Real, subiecte Bac 2013 la profil Umanist. 

BACALAUREAT 2013. Iată câteva variante de subiecte afişate de Ministerul Educaţiei:

BACALAUREAT 2013. SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeste următorul text:
1 Să fie sara-n asfinţit
Si noaptea să înceapă;
Răsaie luna linistit
Si tremurând din apă;
5 Si să împrăstie scântei
Cărărilor din crânguri,
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.
9 Si capul meu de grije plin
De braţul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrăit de dulce,
13 Ca iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gândul,
Ca cerul ce priveste-n lac
Adâncu-i cuprinzându-l.
17 Cu farmecul luminei reci
Simţirile străbate-mi:
Revarsă liniste de veci
Pe noaptea mea de patemi.
21 Si de asupra mea rămâi
Durerile de-mi curmă
Si fii iubirea mea dentâi
Si visul meu din urmă.
(Mihai Eminescu, Să fie sara-n asfinţit)

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeste câte un sinonim neologic pentru sensul din text al cuvintelor: singuri si priveste. 2 puncte
2. Explică rolul virgulei din versul al saselea. 2 puncte
3. Construieste un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al cuvântului scântei. 2 puncte
4. Precizează o temă si un motiv literar identificate în textul dat. 4 puncte
5. Menţionează două mărci lexico-gramaticale ale subiectivităţii prezente în textul dat. 4 puncte
6. Selectează două secvenţe din text care conturează dimensiunea temporală a imaginarului poetic.
4 puncte
7. Prezintă valoarea expresivă, în textul dat, a verbelor la modul conjunctiv. 4 puncte
8. Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale romantismului. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte (sase – zece rânduri), primele două strofe ale textului dat, prin
evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică si mijloacele artistice. 4 puncte

BACALAUREAT 2013 SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de rânduri) despre rolul studiilor critice în formularea unui punct de vedere propriu asupra textului literar.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă
de problematica pusă în discuţie, enunţarea si dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de
ortografie si de punctuaţie) si limitele de spaţiu indicate. 6 puncte

BACALAUREAT 2013 SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte (două – trei pagini), în care să prezinţi relaţia dintre două personaje dintr-un roman al experienţei studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese din
romanul experienţei studiat;
− evidenţierea, prin două episoade/citate/secvențe comentate, a modului în care evoluează
relaŃia dintre cele două personaje;
− ilustrarea a patru elemente de structură si de compoziţie ale romanului experienţei studiat, semnificative pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale si spaţiale, incipit, final, tehnici narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);
− susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema romanului experienţei studiat se reflectă în evoluţia relaţiei dintre cele două personaje.

Cookies