Azil de bătrâni cu 80 de locuri în locul Spitalului Caritas

de:
28 apr. 2011
25 Afișari
Azil de bătrâni cu 80 de locuri în locul Spitalului Caritas

Căminul pentru bătrâni va fi finanţat cu fonduri de la Ministerului Muncii. Suma solicitată prin Programul de Interes Naţional Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice , respectiv 3,3 milioane lei pentru o perioadă de 30 de luni  va fi utilizată exclusiv pentru funcţionarea căminului. În cazul în care vor fi depăşite sumele alocate pentru acest program, diferenţa va fi suportată de la bugetul local prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Cuantumul contribuţiei lunare datorate de persoanele vârstnice care vor fi îngrijite în cămin este de 1.411 lei. Tariful va putea fi însă majorat printr-o nouă hotărâre de consiliu general sau de Guvern.

Personalul Spitalului Caritas care nu a fost mutat la alte unităţi medicale va fi preluat de Căminul pentru bătrâni, în limita celor 40 de posturi necesare pentru funcţionarea azilului.

Bugetul de funcţionare al Căminului pe 2011 nu poate depăşi 1,3 milioane lei.

Cookies