Azi înțelegem de ce ieri nu a mers metroul. Metrorex a revenit cu explicații

24 nov. 2020
78 Afișari
Azi înțelegem de ce ieri nu a mers metroul. Metrorex a revenit cu explicații

Reprezentanții Metrorex au revenit cu explicații după ce, luni, o șină de metrou s-a defectat între stațiile Mihai Bravu și Dristor 1 și accesul pasagerilor s-a permis în tranșe, pentru a evita aglomerația.

În acest context, reprezentanții Metrorex au explicat că, deși s-a înregistrat un trafic crescut de călători în stațiile Mihai Bravu, Timpuri Noi și pe culoarele de corespondență de la Piața Unirii și Dristor, s-a asigurat îndrumarea și protecția pasagerilor.

Ce a comunicat Metrorex

Deranjamentul a fost constatat şi confirmat de echipele tehnice ale Metrorex (mecanici de tren şi personal de întreţinere) conform atribuţiilor de serviciu.

Siguranţa circulaţiei a fost menţinută prin respectarea procedurilor prestabilite care se aplică în astfel de cazuri, în situaţia dată, prin izolarea zonei (interstaţia Mihai Bravu – Dristor 1, firul 1).

Reorganizarea circulaţiei în sistem pendulă a fost îngreunată de faptul că la acea oră de vârf toate trenurile se aflau în circulaţie conform graficelor. În aceste condiţii, circulaţia trenurilor a fost reorganizată pe relaţia Nicolae Grigorescu 1 – Mihai Bravu, pe un singur fir conform configuraţiei tehnice constructive a reţelei de metrou din zonă raportat la amplasarea şi numărul schimbătoarelor de cale.

Menţionăm că deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, cu suportul Poliţiei şi forţelor ISUB-IF, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor.

Precizăm că nu au fost înregistrate cazuri care să necesite intervenţia specializată a forţelor ISU.

Operaţiunea pentru remedierea tehnică a durat circa 45 de minute şi s-a intervenit de urgenţă, urmărindu-se ca afectarea circulaţiei să fie minimă”, au transmis reprezentanții Metrorex prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul Metrorex.

Cookies