Știri București

Azi a apărut o nouă gară aproape de București. CFR îi spune punct de oprire feroviar și este lângă DN1 | FOTO

Azi a apărut o nouă gară aproape de București, anunțul fiind făcut zilele trecute de secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu. Cu toate că CFR îi spune punct de oprire feroviar, deoarece nu are casă de bilete și doar te urci sau cobori din tren în Otopeni Nord, este extrem de aroape de DN1.

Azi a apărut o nouă gară aproape de București, lângă DN1. Poate este impropriu spus gară, mai ales că CFR spune că este un punct de oprire, în zona Otopeni Nord, aproape de Drumul Național 1, între stațiile între stațiile Mogoșoaia și Balotești. Aceasta va putea fi folosită de luni, 25 octombrie. Mai mult, de la 1 noiembrie, numărul trenurilor care vor opri aici va crește, făcând legătura între București și Urziceni, respectiv București și Slobozia Veche.

O nouă gară aproape de București

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat in MT, a anunțat că din 25 octombrie, la PO Otopeni vor staționa pentru îmbarcare/debarcare 7 trenuri de călători, care circulă pe Magistrala 700 București – Urziceni și retur. De asemenea, de la 1 noiembrie 2021 încă 4 trenuri, care circulă pe relația București Nord – Slobozia Veche și retur.

Aceasta asigură acces direct la cele 2 peroane, prin intermediul unui lift, scări rulante și scări fixe, se arată într-un comunicat. Noua construcție feroviară parte din proiectul Dublarea liniei de cale ferată Mogoșoaia – Balotești, proiect finalizat și finanțat de la bugetul de stat.

Astfel, de luni 25 octombrie 2021, trenul R 7032 va avea oprire în PO Otopeni Nord la 05:32h și va ajunge în București Nord la 06:05h, iar în a doua parte a zilei, trenul R7037 va pleca din București Nord la 19:20h, cu oprire în PO Otopeni Nord, la ora 19:49h, a anunțat Scrioșteanu pe Facebook încă de vineri.

Strategia integrată de transport metropolitan

Secretarul de stat în MT, Irinel Scrioșteanu, a mai transmis că susține transportul feroviar, iar construirea de stații și de puncte de oprire, cum este cel deschis luni în Otopeni Nord, se încadrează în strategia integrată de transport metropolitan.

Acesta spune că pentru acest proiect, promovat și de Nicușor Dan în Capitală, coloana vertebrală să fie calea ferată.

Este vorba despre 16 rute: 5 rute pentru trenuri urbane, una pentru trenul „orbital” și 10 pentru trenuri metropolitane. Pentru informații privind circulația trenurilor aveți la dispoziție telefon 𝟬𝟮𝟭 𝟵𝟱𝟮𝟭 și site www.cfrcalatori.ro, precum și aplicația https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries, a transmis Irinel Ionel Scrioșteanu pe Facebook.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button