Avocat bucureştean, cercetat penal după ce a cerut 6.000 de euro în schimbul unui act medical

de:
07 mart. 2011
0 afișări
Avocat bucureştean, cercetat penal după ce a cerut 6.000 de euro în schimbul unui act medical

Potrivit DNA, în perioada februarie-martie 2011, inculpatul Vasile Stoian, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, ar fi pretins de la un bărbat, prin intermediul a trei persoane, suma de 6.000 de euro pentru a interveni pe lângă un angajat din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” în scopul obţinerii unui act medico legal care i-ar fi putut ameliora situaţia juridică. Persoana de la care au fost pretinşi banii era cercetată în stare de arest preventiv pentru provocarea, pe fondul consumului de alcool, a unui accident de circulaţie soldat cu decesul a două persoane, scrie Mediafax.

Actul medical ce urma a fi obţinut prin acte de corupţie viza calcularea retroactivă a alcoolemiei până la o valoare sub limita răspunderii penale.

Cookies