Avionul solar Impulse 2 va face turul lumii fără nicio picătură de combustibil

de:
20 ian. 2015
0 Afișari
Avionul solar Impulse 2 va face turul lumii fără nicio picătură de combustibil

Datorită acestui aparat acoperit cu panouri solare și echipat cu patru motoare electrice, capabil să zboare mai multe zile și nopți la rând, ei vor fi primii care vor survola oceane și continente folosind doar energia solară, rezultatul unui proiect născut în urmă cu doisprezece ani, potrivit Agerpres.

„Vrem să demonstrăm că tehnologiile energetice nepoluante și regenerabile fac acum posibilă realizarea unor lucruri considerate imposibile. Și ceea ce noi vom face în acest zbor, oricine o poate face la sol, în viața de zi cu zi, pentru a conserva resursele naturale ale planetei”, a declarat Bertrand Piccard într-o conferință de presă de Masdar, o companie de energie din surse regenerabile din Abu Dhabi. Acest Emirat petrolier investește masiv în sectorul de energie alternativă de câțiva ani.

Cei doi autori ai inițiativei vor parcurge în cinci luni aproximativ 35.000 km, în 25 de zile de zbor, cu o viteză între 50 și 100 km/h. Principala provocare va fi să zboare câte cinci zile și cinci nopți fără întrerupere pentru a traversa Oceanele Pacific și Atlantic.

Fondatorii proiectului au efectuat în 2012 primul zbor intercontinental fără carburant, din Elveția în Maroc, la bordul Solar Impulse 1, iar după un an au traversat Statele Unite, dovedind astfel fezabilitatea proiectului lor.

Noul prototip dispune de o tehnologie îmbunătățită, cu un consum de energie mai mic decât predecesorul său. Este echipat cu patru motoare electrice de 17,5 CP fiecare, alimentate de 17.248 celule solare, instalate pe aripi. Solar Impulse 2 mai are o baterie de litiu de 633 kg ce permite stocarea energiei acumulate ziua, pentru continuarea zborului noaptea.

Cookies