Zăpada aduce bani la bugetul Primăriei Capitalei. La ultima ninsoare din Capitală, din perioada Crăciunului, 11 agenţi economici au fost amendaţi pentru că nu şi-au curăţat trotuarele de zăpadă sau de gheaţă.
„Au fost aplicate până acum amenzi în valoare de 6.400 de lei. Pentru ninsoarea de acum nu au fost amenzi, pentru că trebuie să aşteptăm cel puţin 24 de ore de când începe să ningă până îi putem sancţiona”, a declarat viceprimarul Capitalei, Victor Iovici.
În cadrul Comandamentului de iarnă, convocat luni, Victor Iovici a anunţat că între orele 2 şi 6, operatorii de salubritate din toate sectoarele au intervenit cu 148 de utilaje pe străzile principale, în special în apropierea pantelor, rampelor, podurilor şi statiilor RATB, iar începând cu ora 7.00 s-a continuat intervenţia atât pe arterele principale, cât şi pe străzile secundare.
La această oră, pe străzile Capitalei acţionează 214 utilaje de deszăpezire, dintre care 44 în Sectorul 1, 34 în Sectorul 2, 26 în Sectorul 3, 42 în Sectorul 4, 18 în Sectorul 5 şi 50 în Sectorul 6.
Citeşte şi Zăpadă şi ger în Bucureşti, la început de săptămână