Avertizare: Pasagerii Tarom trebuie să ajungă în aeroport cu minimum două ore înainte de zbor

de:
30 aug. 2012
0 Afișari
Avertizare: Pasagerii Tarom trebuie să ajungă în aeroport cu minimum două ore înainte de zbor

„Dat fiind numărul foarte mare de pasageri atât pe cursele regulate, cât şi pe numeroasele curse charter efectuate de Tarom în această perioadă, ne pare rău să anunţăm un timp de aşteptare mai mare decât de obicei, pentru efectuarea formalităţilor de check-in în aeroport. În acest sens, rugăm pasagerii să se prezinte în aeroport cu cel puţin două ore înainte de plecarea cursei, aşa cum este prevăzut în condiţiile de călătorie, pentru a evita aglomeraţia şi a scurta timpul de aşteptare”, se precizează într-un comunicat remis de Tarom şi citat de Realitatea.net.

Compania aeriană le reaminteşte pasagerilor că există şi posibilitatea de a efectua check-in atât online, pe www.tarom.ro, cât şi la chioşcurile de self-checkin din aeroport.

Precizările companiei vin după ce, joi dimineaţă, la ghişeele de check-in de la Aeroportul Otopeni s-au format cozi lungi, astfel că, din cauza timpului mare de aşteptare, unii pasageri au pierdut zborurile. Unii dintre ei au spus că nu au prins cursa pentru care aveau bilet deşi veniseră la aeroport cu două ore înainte de plecarea avionului.

Cookies