Avertizare METEO | Va ploua și-n acest weekend în București. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică, mâine. Prognoza specială pentru Capitală

05 iun. 2026
255 afișări
Avertizare METEO | Va ploua și-n acest weekend în București. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică, mâine. Prognoza specială pentru Capitală
Avertizare METEO | Va ploua și-n acest weekend în București. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică, mâine. Prognoza specială pentru Capitală | Foto simbol: Inquam/ Octav Ganea

Avertizările meteo de vreme instabilă continuă în țară și-n București. Meteorologii au emis coduri galbene de instabilitate atmosferică, valabile azi și mâine.

Unde plouă în țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a revenit cu o nouă serie de atenționări de vreme instabilă în țară și-n București. Avertizările sunt pentru zilele de azi și mâine.

Ploile vor continua, iar vântul se intensifica pe parcursul zilelor. Vremea schimbătoare este deja de câteva zile în Capitală și alte regiuni ale României.

Astfel și-n acest final de săptămână se anunță coduri galbene de instabilitate atmosferică. Precizările și atenționările meteorologilor sunt următoarele:

Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ, 5 iunie, ora 10:00 – 5 iunie, ora 23:00

  • ANM a precizat că sunt vizate zonele: Munții Apuseni, jumătatea de nord a Carpaților Orientali, sud-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei
  • În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni.
  • Totodată, în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
| Sursa foto: ANM

Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ, 6 iunie, ora 12:00 – 6 iunie, ora 23:00

  • Această atenționare va afecta zonele Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, în sudul Olteniei și în nord-vestul Dobrogei.
  • Bucureștiul este vizat de avertizarea meteo.
  • Meteorologii au precizat că vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
  • De asemenea, în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi local în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în estul și sud-estul țării, iar duminică mai ales în jumătatea de est a teritoriului, a a adăugat ANM.

| Sursa foto: ANM

Cât de mari vor fi temperaturile în București

Pe lângă avertizările meteo, ANM a actualizat și prognoza specială pentru Capitală. Aici, bucureștenii află precis cum va fi vremea azi și mâine.

Iată ce au transmis meteorologii:

Prognoză meteorologică 5 iunie 2026 ora 12:00 – 6 iunie 2026 ora 09:00

  • Vremea va fi apropiată de normalul termic al acestei perioade.
  • Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi seara, când vor fi posibile averse. Vântul va sufla slab până la moderat.
  • Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade.

Prognoză meteorologică 5 iunie 2026 ora 09:00 – 6 iunie 2026 ora 23:00

  • Vremea va fi în general instabilă.
  • Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după amiaza și seara, când vor fi averse (cantități de apă acumulate, în general, de 15…20 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…55 km/h).
  • Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies