Avertizare METEO nowcasting | Cod galben de ceață densă în București, anunță ANM. Alte 24 de județe din țară sunt afectate

22 feb. 2024
1253 Afișari
Avertizare METEO nowcasting | Cod galben de ceață densă în București, anunță ANM. Alte 24 de județe din țară sunt afectate
Avertizare METEO nowcasting | Cod galben de ceață densă în București, anunță ANM. Alte 24 de județe din țară sunt afectate. FOTO: Agerpres

ANM a emis joi dimineață o avertizare meteo nowcasting de cod galben de ceață densă pentru mai mult de jumătate de țară, inclusiv în București.

ANM: Cod galben de ceață densă în București

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 22 februarie 2024, o atenționare nowcasting de cod galben de ceață densă pentru București.

Atenționarea este valabilă între orele 07:05 – 09:00. Meteorologii anunță că se vor semnala: mai ales în zona de la periferia Capitalei, ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Joi, 22 februarie 2024, temperatura maximă din București va fi de 14 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 3 grade Celsius. O să fie înnorat, dar o să avem parte și de razele soarelui.

Atenționarea nowcasting de cod galben de ceață densă este valabilă pentru zone și localități din 25 de județe, inclusiv în Capitală, transmite ANM, potrivit Agerpres.

Ceața o să persiste până la ora 9:00 și în alte sute de localități din zonele joase ale județelor Alba, Mureș, Buzău, dar și în județele Sibiu, Arad, Timiș, Hunedoara, Olt, Dolj, Brăila, Ialomița, Argeș, Prahova, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Teleorman, Constanța și Tulcea.

Potrivit informațiilor transmise de meteorologi, până la ora 10:00, în mai multe localități din zonele joase ale județelor Bacău, Neamț, Vrancea, dar și în județele Galați și Vaslui se va semnala local ceaţă, care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat, sub 50 de metri.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, transmite Administrația Națională de Meteorologie.

Joi, temperaturile maxime din țară se vor încadra între 7 și 16 grade Celsius. Temperaturile minime din țară se vor încadra între -4 grade Celsius și 8 grade Celsius.

Te-ar mai putea interesa și: Ce facem în București în weekendul de Dragobete. Petreceri, concerte și târguri, pe lista evenimentelor din perioada 23-25 februarie

Cookies