Avertisment MS: Iodul nu trebuie luat preventiv, poate avea efecte grave. Asta după ce, în București și-n țară, oamenii au început să caute iod prin farmacii

04 mart. 2022
2010 Afișari
Avertisment MS: Iodul nu trebuie luat preventiv, poate avea efecte grave. Asta după ce, în București și-n țară, oamenii au început să caute iod prin farmacii
Avertisment MS: iodul nu trebuie luat preventiv, poate avea efecte grave. Asta după ce, în București și-n țară, oamenii au început să caute iod prin farmacii. Sursa foto: Facebook/ Ministerul Sănătăţii - România

Ministerul Sănătății a făcut, vineri, un anunț despre iodul care nu trebuie consumat preventiv, deoarece poate provoca afecțiuni ale glandei tiroide.

Ministerul Sănătății: iodul nu trebuie consumat preventiv

Ministerul Sănătății din România spune că, în cazul unei urgențe cauzată de un posibil incident nuclear, pastilele de Iodură de Potasiu se administrează doar în primele ore. Tot Ministerul Sănătății va organiza asigurarea stocurilor, potrivit recomandărilor făcute de INSP – Institutul Național de Sănătate Publică.

În caz de nevoie, autoritățile medicale locale se vor ocupa de distribuirea în cel mai scurt timp posibil a comprimatelor de Iodură de Potasiu.

Atât producerea, cât și stocarea acestui produs sunt asigurate de către SC Antibiotice SA și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, declară Ministerul Sănătății într-o postare pe pagina de Facebook.

Ioana Mihăilă: „Tratamentul preventiv cu iod nu este indicat”

Farmaciile din România au rămas, în ultima săptămână, fără comprimatele de Iodură de Potasiu, după ce armata rusă a atacat Ucraina, iar mulți oameni se tem de un eventual atac nuclear.

Ioana Mihăilă, medic endocrinolog și fost ministru al Sănătății, a explicat pentru hotnews.ro că iodul nu se ia după ureche și, în niciun caz, nu se face tratament preventiv cu el.

Administrarea iodului are o eficiență limitată. Pastilele se administrează în special copiilor/adolescenților și femeilor însărcinate. Medicul endocrinolog subliniază că nu se recomandă tratamentul preventiv cu iod.

Iodura de Potasiu se găsește în farmacii, astfel:

  • Tableta de iodid – cel mai des întâlnită în farmacii și care are doze de 100 sau 200 de micrograme, ce vin să suplimenteze iodul din alimentație la oamenii care au o predispoziție să dezvolte afecțiuni legate de lipsa de iod (mai ales femeile însărcinate și adolescenții). În aceste tablete se găsește o cantitate foarte mică de iod.
  • Tablete de iodură de potasiu concentrate – din care se pregătesc diferite soluții, folosite, în general, în pregătirea pre-operatorie a pacienților care urmează să se opereze de tiroidă, spune Ioana Mihăilă.
Cookies