LA MINE-N CARTIER

Avertisment al Poliției pentru bucureșteni după ultima zăpadă! Riști amendă daca nu faci asta

Atenție, bucureșteni! Riscați amenzi uriașe de la poliție după ultima zăpadă, asta în cazul în care nu respectați măsurile în vigoare pentru aceste perioade. Astfel, persoanele fizice și juridice au 24 de ore pentru a curăța zăpada depusă pe trotuare aferente locuințelor sau imobilelor în care își desfășoară activitatea.

Poliţia Locală Sector 5 reaminteşte persoanelor fizice şi juridice că au obligaţia să îndepărteze ţurţurii de gheaţă şi să cureţe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea.

„Poliţia Locală Sector 5 a transmis somaţii către persoanele fizice şi juridice prin care se reaminteşte că acestea au obligaţia ca pe timp de iarnă să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului/ construcţiei, să cureţe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firme, curţilor şi terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale. În cazul imobilelor în care la parter funcţionează societăţi comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligaţiile menţionate revin acestor unităţi pe timpul funcţionării acestora”, potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, luni, AGERPRES.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează conform HCGMB nr. 120/2010 privind aprobarea normelor de salubritate şi igienizare a municipiului Bucureşti, astfel: pentru persoanele fizice cu amendă contravenţională de la 200 lei la 500 lei; pentru persoanele juridice cu amendă contravenţională de la 500 lei la 2.000 lei.

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone, face apel la spiritul civic al cetăţenilor din sector şi a transmis că Poliţia Locală nu va aplica sancţiuni la prima abatere, ci va da avertismente. În cazul în care persoanele fizice şi juridice nu vor respecta normele nici după avertisment, se va recurge la amenzi.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button