ȘTIRI

Aversa Bucureşti, scoasă din nou la licitaţie

Fabrica de pompe Aversa Bucureşti va fi scoasă din nou la licitaţie pe 21 august. Pentru a treia oară în ultimul an şi la acelaşi preţ: 34,6 milioane de euro, informează Economica.net. În precedentele două sesiuni de licitaţie, preţurile au coborât succesiv până la 17,3 milioane de euro însă nu s-a prezentat niciun cumpărator interesat. În fapt, nu s-a prezentat nimeni interesat din sfera industrială, aşa cum doreşte statul, proprietarul fabricii prin intermediul AAAS. Companii ce activează în domeniul imobiliar precum NEPI sau divizia de imobiliare a IKE au tatonat terenul, însă o prevedere din caietul de sarcini care spune că viitorul proprietar trebuie să activeze în industrie i-a ţinut deoparte. Potrivit preşedintelui AAAS, Adrian Volintiru, această cerinţă a statului se va păstra şi în a treia sesiune de licitaţie, ca şi preţul minim admis de 17,3 milioane de euro, garanţia de participare de 5,1 milioane de euro şi obligativitatea ca profilul de activitate al fabricii să fie păstrat pentru cel puţn 3 ani.

Un director din Aversa a precizat, însă, pentru Economica.net, că în noul caiet de sarcini, s-a prevăzut permiterea vânzării Aversa către un investitor care nu este specializat doar pe producţia de pompe, hidrofoare sau compresoare. „S-a permis o plajă mai mare de coduri CAEN. Spre exemplu, acum pot lua Aversa şi industriaşi din domeniul producţiei de turbine, automatizărilor şi altele. Poate de data asta chiar se vinde pentru că fabrica asta chiar are potenţial. Avem comenzi din Irak, Emiratele Arabe Unite, de la LukOil din Rusia, dar trebuie să vină odată un investitor”, a precizat directorul citat. Acesta a adăugat că Aversa este singura companie din ţară ce poate produce pompe de răcire pentru centrala nucleară de la Cernavodă, obiectiv strategic pentru statul român şi, prin urmare, nu poate fi lăsat să fie vândut la fier vechi.

În prezent, Aversa nu funcţionează sub nume propriu, fiind în faliment. Compania a închiriat utilajele, hălile şi forţa de muncă către Industrialexport, o firmă din grupul Romenergo care fabrică pompe pentru ecluzele de la Agigea şi Basarab de pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. La schimb, primeşte 10% din tot ceea ce vinde compania.

Aversa a fost înfiinţată în 1882 de un neamţ  stabilit în Romania care a înfiinţat un mic atelier de forjă pe un teren situat în fostul „Câmp al Moşilor” din „Gura Oborului”. Până anul trecut, la declararea falimentului, Aversa era unul din cei mai importanţi producători de pompe din centrul şi estul Europei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button