ARHIVA B365

Averea lui Bercea Mondial, verificată de Fisc

Inspectorii ANAF au demarat o procedură de identificare a firmelor deţinute de Bercea Mondial, de rudele şi de apropiaţii acestuia pentru a stabili ce afaceri controlează acest clan. Ulterior se va vedea care firme sunt active şi care sunt inactive, pentru ca apoi să se poată a demara o anchetă legată de activitatea lor şi de plata către bugetul de stat a taxelor şi impozitelor.

Bercea Mondial a fost adus, joi, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul lui Mircea Băsescu, acuzat de trafic de influenţă, după ce familia interlopului i-a dat, prin intermediarul Marian Căpăţână, mari sume de bani pentru a interveni în favoarea lui Sandu Anghel, condamnat la închisoare.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este condamnat pentru tentativă de de omor calificat. El a solicitat Tribunalului Olt eliberarea condiţionată, revizuirea pe fond a cauzei privind tentativa de omor calificat în care a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni închisoare precum şi aplicarea legii mai favorabile, conform Noului Cod de Procedură Penală, două dintre solicitări urmând să fie judecate pe fond în luna iulie şi una fiind soluţionată miercuri prin declinare de competenţă.

Sursa: romaniatv.net


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button