Averea Elenei Udrea, verificată de Agenţia Naţională de Integritate

de:
03 feb. 2015
0 Afișari
Averea Elenei Udrea, verificată de Agenţia Naţională de Integritate

Inspectorii de integritate verifică dacă sunt inadvertenţe între declaraţia de avere a deputatului PMP Elena Udrea şi bunurile şi banii pe care aceasta le deţine, informează Mediafax.

Elena Udrea a depus, în septembrie 2014, declaraţia de avere, în contextul candidaturii sale la alegerile prezidenţiale. Conform declaraţiei, Elena Udrea a dobândit, în 2013, în urma divorţului de Dorin Cocoş, prin partaj, şase terenuri în Bucureşti cu o suprafaţă de aproximativ 13.000 de metri pătraţi. Udrea a cumpărat 18 terenuri agricole în judeţul Călăraşi, cu o suprafaţă totală de aproximativ 420.600 metri pătraţi.

Elena Udrea a mai trecut în declaraţia de avere o pătrime dintr-o „suprafaţă construită imobil” de 635 de metri pătraţi, dobândită în 2013, în urma partajului, deţinută împreună cu Dorin Cocoş şi Mariana Cindea, şi o casă de locuit în Bucureşti, de 169 metri pătraţi, care i-a revenit, în 2013, tot în urma divorţului de Dorin Cocoş.

CITEȘTE ȘI: Elena Udrea, sub control judiciar, huiduită la Secţia 2 de Poliţie și verificată de ANI. VIDEO

Prin partaj, Elena Udrea a primit două autoturisme, un Fiat 500 fabricat în 2012 şi un Mercedes din 2005. De asemenea, Udrea menţionează în declaraţia de avere că are bijuterii din aur şi argint în valoare de 100.000 de euro. Deputatul PMP a vândut în 2014 două imobile, unul în Ilfov şi unul în Bucureşti, pentru 255.000 de euro, dar şi un autoturism Porsche Cayenne, cu 5.000 de euro.

Udrea are mai multe conturi şi depozite bancare, deschise din 2007 până în 2011, de aproximativ un milion de lei şi 85.900 de euro. De asemenea, Udrea declară că a acordat împrumuturi totale de 554.000 de lei societăţii Agro Green Nana, de 320.000 euro şi 668.000 lei societăţii Băi Boghiş SRL, precum şi 160.000 euro şi circa 2.185.000 lei societăţii Tim Rail Cargo.

Elena Udrea menţionează că a acordat şi împrumuturi unor persoane fizice – 15.000 de lei lui Dumitru Aurel Ardeleanu şi 30.000 de lei Nicoletei Trif. În declaraţia de avere, Udrea mai arată că a obţinut venituri din funcţia de deputat de 58.900 de lei, dar şi 460.000 de euro din partajul cu Dorin Cocoş.

Deputatul PMP Elena Udrea este urmărită penal în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere, fiind acuzată că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Elena Udrea este sub control judiciar din 29 ianuarie până în 29 martie.

Fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceştia fiind în prezent în arest la domiciliu.

Pe de altă parte, în dosarul „Gala Bute”, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, fiind suspectată de abuz în serviciu, cu obţinerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Cookies