Avem și o veste bună de la 1 iulie. Tarifele pentru apelurile fixe și mobile scad începând de mâine

30 iun. 2021
186 Afișari
Avem și o veste bună de la 1 iulie. Tarifele pentru apelurile fixe și mobile scad începând de mâine

Cu toate că ne-am obișnuit doar cu scumpiri și creșteri de prețuri în ultima perioadă, avem și o veste bună de la 1 iulie. Tarifele pentru apelurile fixe și mobile scad începând de mâine, conform unui anunț făcut de ANCOM.

Chiar dacă în ultima vreme avem parte doar de scumpiri și de noi taxe, venim și cu o veste bună în România. Se pare că tarifele pentru apelurile fixe urmează să scadă de mâine, adică de joi, 1 iulie, la 0,078 eurocenți/minut, iar cele pentru apelurile mobile la 0,7 eurocenți pe minut. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-o informare recentă.

Cum se aplică măsura

Potrivit unui comunicat, măsura se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabileşte tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori.

Aplicarea Regulamentului Comisiei Europene este obligatorie și nu este necesară transpunerea acestuia în legislația națională a statelor membre.

Tarifele scad cu 8% pentru apelurile mobile

Astfel, ANCOM informează că de la 1 iulie, tariful de terminare a apelurilor mobile scade cu aproximativ 8% față de cel din prezent. Mai mult,  va fi perceput de toți operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie.

Regulamentul Comisiei Europene stabileşte şi tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplica şi în România: 0,55 eurocenţi/minut (în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022), 0,4 eurocenţi/minut (în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023) şi 0,2 eurocenţi/minut (de la 1 ianuarie 2024).

Scad și prețurile la convorbirile pe linii fixe

Tarifele scad și mai mult în ceea ce privește apelurile fixe. Astfel, tariful va fi cu 20% mai mic în comparație cu cel de la ora actuală. De asemenea, apelurile fixe se vor ieftini și de la 1 ianuarie 2022, când vor ajunge la 0,07 eurocenți pe minut, tot în baza Regulamentului european.

Tariful de terminare este prețul plătit de un furnizor de servicii de telefonie, fixă sau mobilă, altui operator în rețeaua căruia este terminat apelul efectuat de propriii utilizatori. Acest preț este regăsit în tariful perceput utilizatorului final, cel care inițiază apelul.

Cookies