„Avem finanțate zece proiecte, toate în Militari”. PS6 a primit 30 de milioane de lei prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”

02 aug. 2022
749 Afișari
„Avem finanțate zece proiecte, toate în Militari”. PS6 a primit 30 de milioane de lei prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”
„Avem finanțate zece proiecte, toate în Militari”. PS 6 a primit 30 de milioane de lei prin Programul de Investiții „Anghel Saligny” | Sursă foto: Facebook-Primăria Sectorului 6

Primăria Sectorului 6 a anunțat luni, 1 august 2022, că a primit finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Din acești bani vor fi finanțate zece proiecte, toate în cartierul Militari.

Sectorul 6 a primit finanțare Programul „Anghel Saligny”

Primăria Sectorului 6 a primit finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Administrația publică are la dispoziție suma de 30.753.216 de lei pentru realizarea proiectelor de reabilitare și de modernizare.

Sunt multe de făcut în Sectorul 6, dar cu muncă susținută vom reuși să transformăm cartierele în locuri civilizate de locuit.

Cei care nu au apă și canalizare, spre exemplu, vor avea. Reabilităm sistemul rutier dintre blocuri și amenajăm parcări la sol. Știm că Sectorul 6 are un decalaj de recuperat, tocmai de aceea tragem tare, a transmis Primăria Sectorului 6.

Fondurile primite prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” vor fi utilizate pentru realizarea a 10 proiecte, toate în Militari.

Vor fi realizate 10 proiecte, toate în Militari

Primăria Sectorului 6 a transmis și lista proiectelor ce vor fi realizate în cartierul Militari, cu ajutorul acestor fonduri. Iată care sunt acestea:

  • Reabilitare sistem rutier Drumul Valea Largă – 18.692.443,26,
  • Reabilitare sistem rutier Dr. Osiei – 6.307.556,74,
  • Extindere rețea apă pe Dr. Mănăstirea Sihăstria – 664.993,34,
  • Extindere rețea apă pe Str. Drenajului – 493.324,55,
  • Extindere rețea apă pe Dr. Mănăstirea Govora – 223.612,36,
  • Extindere apă pe Dr. Mănăstirea Văratec – 413.419,41,
  • Extindere rețea canalizare pe Dr. Mănăstirea Sihăstria – 1.623.859,37,
  • Extindere rețea canalizare pe Str. Drenajului – 1.183.854,25,
  • Extindere rețea canalizare pe Dr. Mănăstirea Govora – 405.703,27,
  • Extindere rețea canalizare pe Dr. Mănăstirea Văratec – 744.450,23.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a informat că, în total, au fost depuse cereri de finanțare pentru 15 proiecte. Finanțarea necesară pentru acestea fiind de 94 de milioane de lei.

Probabil că ați observat că ne-am mobilizat deja pe microzonele 27 (Giulești), 21 (Militari) și 4, 5, 8 (Drumul Taberei) cu reamenajarea și construirea de noi parcări la sol și reabilitare a sistemului rutier dintre blocuri. Voi veni cu informații pentru fiecare zonă în parte despre ce și unde facem, a anunțat Ciprian Ciucu.

Cookies