Avem Festivalul Langoșului în weekend, în Parcul IOR. Bucătarii pregătesc pentru bucureșteni și orez cu lapte, sarmale și frigărui

03 iun. 2025
6280 afișări
Avem Festivalul Langoșului în weekend, în Parcul IOR. Bucătarii pregătesc pentru bucureșteni și orez cu lapte, sarmale și frigărui
Avem Festivalul Langoșului în weekend, în Parcul IOR. Bucătarii pregătesc pentru bucureșteni și orez cu lapte, sarmale și frigărui | Foto simbol: Inquam Photos / George Călin

Weekendul acesta, în Parcul IOR, are loc Festivalul Langoșului, în zona Bisericii Maramureșene. Vedeta acestui eveniment va fi, desigur, langoșul, însă comercianții pregătesc pentru bucureșteni, de Moși, și orez cu lapte și scorțișoară, sarmale, bulz și frigărui.

Festivalul Langoșului e în weekend, în Parcul IOR

Pagina de Facebook „Festival traditii romanesti parc” anunță bucureștenii că, weekendul acesta, în perioada 6-9 iunie, va avea loc Festivalul Langoșului în Parcul IOR, în zona Bisericii Maramureșene.

În prag de Rusalii, te invităm să sărbătorești alături de noi cu gusturi autentice și bucate de suflet, pregătite ca la mama acasă!

Vedeta acestui târg va fi, desigur, langoșul – „proaspăt, crocant, pufos, umplut cu brânză, usturoi, smântână sau dulcețuri… Langoșul nostru e motivul pentru care te vei întoarce și a doua zi!”, spun organizatorii.

Întrucât în acest final de săptămână sărbătorim Moșii de vară (7 iunie) și Rusaliile (8 iunie), comercianții pregătesc și:

  • Orez cu lapte și scorțișoară, asezonat cu cireșe proaspete
  • Sărmăluțe cu mămăliguță, exact ca-n zilele de sărbătoare
  • Frigărui fragede din carne de pui și legume, perfect rumenite
  • Pulpe de pui la ceaun, cu mămăliguță aurie și mujdei
  • Bulz cu brânză de burduf.

Te așteptăm cu toată familia în inima Parcului IOR, să sărbătorim gustul autentic românesc, de Rusalii!

Înainte de Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile are loc Sâmbăta Morților, cunoscută drept Moșii de Vară. Conform tradiției, în această zi se dăruiește de pomană celor sărmani mâncare caldă, de obicei în vase de lut (căni sau străchini).

În această zi, gospodinele pregătesc orez cu lapte și împodobesc toartele cu cireșe sau flori. De asemenea, cănile oferite de pomană trebuie umplute cu vin, cu suc sau cu apă îndulcită cu miere.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies