PS2 anunță că, în weekend, bucureștenii (și nu numai) sunt invitați la Festivalul de Artă Stradală din Parcul Tei. Vreme de 3 zile, vizitatorii se pot bucura de concerte în aer liber și o mulțime de activități. Intrarea este gratuită.
În perioada 6 – 8 octombrie 2023, în Parcul Tei din Capitală are loc „Festivalul de Artă Stradală”. Timp de 3 zile, bucureștenii sunt invitați să se bucure de concerte în aer liber, activități de creație (graffiti sau linogravură), demonstrații de role, skate sau trotinete, dar și alte activități.
Intrarea în cadrul festivalului este liberă. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Mihai Eminescu și finanțat de Primăria Sectorului 2.
Artiști cunoscuți vor susține concertele în aer liber din Parcul Tei, precum Macanache, DOC, Johny Romano, YNY Sebi și Subcarpați – care împart scena cu Ioana Milculescu și Cred Că Sunt Extraterestru.
Festivalul de Artă Stradală este inspirat și de faptul că mișcarea hip-hop își are originile în Sectorul 2. În anii 90, popularitatea hip-hop-ului românesc a crescut exponențial și datorită melodiilor B.U.G Mafia, trupă care a început să creeze muzică în cartierul Pantelimon, după cum amintește una dintre cele mai ascultate melodii ale lor „Pantelimonu’ Petrece”, spune PS2.
Te-ar mai putea interesa și: Pantelimon, singurul cartier din București cu acoperișuri pictate. Cândva, era adăpostul ciumaților și locul spânzurătorilor
La Festivalul de Artă Stradală, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze cultura modernă și să participe la diverse ateliere de creație, cum ar fi graffiti, stencil, linogravură, desen, pictură, lucru manual, tatuaje temporare, face painting sau benzi desenate.
Atelierele de pictură pentru cei mici au loc în fiecare zi de la ora 10:00 la ora 12:00, iar atelierele de creație sunt planificate începând cu ora 15:30 până la ora 18:30.
Concertele:
Vă așteptăm în Parcul Tei să explorați arta stradală și să vă bucurați de o atmosferă plăcută alături de artiștii de renume din cultura modernă, transmite PS2.
Te-ar mai putea interesa și: Începe Outline StreetArt Festival și, cu această ocazie, au loc diverse activități în Parcul Lacul Tei din S2, în weekend. Sunt organizate workshopuri de graffiti, stickere și altele