Avem festival cu și despre cafea la Hala Laminor din Sectorul 3, în weekend. CoffeEast își deschide porțile pentru degustări de cafea, conferințe, ateliere și altele

19 apr. 2024
984 afișări
Avem festival cu și despre cafea la Hala Laminor din Sectorul 3, în weekend. CoffeEast își deschide porțile pentru degustări de cafea, conferințe, ateliere și altele
Avem festival cu și despre cafea la Hala Laminor din Sectorul 3, în weekend. CoffeEast își deschide porțile pentru degustări de cafea, conferințe, ateliere și altele | Sursa foto: CoffeEast - Facebook

Astăzi a început festivalul regional „CoffeEast”, eveniment cu și despre cafea, la Hala Laminor din Sectorul 3, ce va ține până duminică, 21 aprilie. La eveniment, participanții au ocazia să exploreze și să deguste tot ce înseamnă cultura cafelei, artizanatului și antreprenoriatului creativ din Europa de Est.

Ce găsim la Festivalul „CoffeEast” ☕

Festivalul îi așteaptă pe vizitatori cu peste 150 de expozanți și activități care pun în centru cultul și cultura cafelei, potrivit unui comunicat transmis de Agerpres. Participanții vor putea participa la degustări, campionate, conferințe și workshop-uri expuse în spațiile special amenajate la Hala Laminor, astfel:

  • GreatEast Cup – scena principală care găzduiește barista într-o competiție cu probe creative, individuale sau de echipă;
  • Concerte acustice – scena secundară care atrage publicul cu live acts semnate de artiști din Europa de Est;
  • Piața celor 80 de micro-prăjitorii, artizani și artiști locali, care prezintă tot ce este mai bun în cafea, preparate dulci și sărate, bere și băuturi craft, vinuri locale, obiecte de design. Bucureștenii pot degusta produsele și le pot cumpăra pentru acasă.
  • Coffee Shop Carousel Bar, unde barista din cele mai iubite coffee shop-uri locale vor prepara și vor servi cafea special pentru vizitatorii festivalului;
  • Ateliere de inițiere în cafea, unde participanții pot exersa pașii de preparare pentru o cafea bună acasă, se pot juca cu tehnici de latte art, pot afla cum să aleagă cel mai bun lapte, dar și cea mai bună apă pentru cafea. Toate acestea se pot învăța în cadrul unor ateliere interactive găzduite de Origo Academy;
  • Conferințe pentru profesioniști și pasionați: experți locali și internaționalipoartă discuții antrenante, inspirate de subiecte precum brandul de angajator în HoReCa, francizarea pentru afaceri locale, noutăți și trenduri în industrie, bartending creativ sau educație în cafea;
  • Degustări de cafea: sesiuni de cupping organizate de importatori de cafea verde din întreaga lume.

Cât costă un bilet la festival

Intrarea la Festivalul „CoffeEast” se face pe bază de bilet. Acestea se pot achiziționa online, de AICI sau direct de la intrare.

Prețul unui bilet este 24 lei și asigură accesul în toate cele trei zile ale evenimentului. Biletul include și prima cafea din festival, pe care vizitatorii o vor primi la intrare.

În cele trei zile de festival, „CoffeEast” este deschis între 10:00-18:00. Programul detaliat și lista expozanților pot fi consultate AICI.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies