Avem cei mai mulți analfabeți funcțional din Europa. În București, Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, a lansat programul “Citește-mi 100 de povești”, menit să încurajeze lectura

04 feb. 2021
58 Afișari
Avem cei mai mulți analfabeți funcțional din Europa. În București, Leslie Hawke, mama actorului Ethan Hawke, a lansat programul “Citește-mi 100 de povești”, menit să încurajeze lectura
Actorul Victor Rebengiuc crede că vom avea un viitor bun, numai daca vom avea copii educati

O dată cu deschiderea grădinițelor, învățători și artiști din București și din toată țara, le vor citi povești copiilor mici. “Citește-mi 100 de povești” este un proiect inițiat de Asociația OvidiuRo, condusă de Leslie Hawke, și își propune să încurajeze creativitatea și dragostea de carte, în condițiile în care 39% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. De ce au nevoie copiii nevoie de poveste și de lectură? Ca să nu devenim o țară de prostănaci si de asistati social, intreaga poveste, mai jos.

Analfabeți funcțional. Poate că i-ați întâlnit, poate că i-ați cunoscut, fără să știți de ce li se spune așa si ce inseamnă. Sunt acei copii, adolescenți sau oameni în toată firea (politicieni mai ales) care nu sunt în stare să citească un text, decât foarte chinuit, cu greșeli și transpirații. Pe politicieni, sigur i-ați văzut la televizor, în adevărate secvențe demne de stand-up comedy sau de Borat.

actorul, marcel, iures, inconjurat,de, copii
Actorul Marcel Iures sustine programele de educatie initiate de OvidiuRO

Copiii analfabeți functional de azivor fi adulții asistați social de mâine

Analfabeți funcțional. Sunt cei care nu știu despre ce este vorba într-o frază, pentru nu au fost obișnuiți să citească și să recitească. Nu îi prind sau îi prind cu mare greu înțelesul. Sunt cei care vor deveni oamenii bla-bla. Nu pot să facă deducții logice, nu se pot concentra, și așa se face că în clasamentul european al analfabetismului funcțional, România ocupă primul loc. Expresia “te uiți ca mâța-n calendar” se referă la perplexitatea celui care pus în fața unor slove, de altfel simplu și logic înșirate, nu pricepe ce citește, și pace. “Nu face sens” pentru el, cum se spune.

copii, in curte, citesc
Orice copil merita o poveste. Citeste-mi o poveste.

Citește-mi 100 de povești” un proiect care să-i ajute pe copiii să iubească povestile

Cu gândul că numai educația ne poate ajută să evoluăm că popor, asociația OvidiuRo, înființată de Leslie Hawk și de Maria Gheorghiu, a lansat, la începutul acestei săptămâni, programul național “Citește-mi 100 de povești” dedicat în special copiilor de grădiniță care provin din mediile defavorizate, copii care, astfel, vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare. Proiectul va contribui, în mod direct, la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile izolate cultural.

Practic, fiecare grădiniță din București și din țară va primi cărți de povești, iar învățătorii vor invită pe oricine are har la povestit și tragere de inimă, de la actori mari, la simpli voluntari, să vină și să le citească celor mici.

Obiectivul nostru este că, în următorii cinci ani, toate grădinițele din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii. Pentru că o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvoltă și va implementa, alături de echipa să de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invități care să le citească celor mici. OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Astfel, programul “Citește-mi o carte” înseamnă o soluție concretă pentru dezvoltarea limbajului, comunicării și pasiunii pentru scriere și citire”, ne-a spus doamna Patricia Puschila, OvidiuRo.

cartea
Cartea scrisa de Barack Obama, cu semnatura autorului a fost adjudecata pentru suma de 7.500 de euro.

 Barack Obama, Ethan Hawke și antreprenorul Mike Costache susțin educația timpurie din România

Cartea de memorii a lui Barak Obama a fost adjudecată pentru suma de 7.500 de euro, iar banii se duc pe cărți pentru copii. La începutul acestei săptămâni, ediția de lux a cărții de memorii „Pământul Făgăduinței„, semnată de Barak Obama, cu semnătura olografă a autorului, a fost adjudecată, în doar 10 minute, pentru 7.500 de euro, la Casa de Licitații A10 by Artmark. Suma integrală va fi redirecționată integral programului „Citește-mi 100 de povești”. Cel care a licitat pentru cartea lui Obama este Mike Costache, un antreprenor român care a primit, în semn de mulțumire din partea actorului american Ethan Hawke, ultima sa carte, lansată acum trei zile – ,,A Bright Ray of Darkness”, cu semnătura olografă a starului de la Hollywood.

Actorul Ethan Hawke sustine educatia copiilor romani proveniti din medii defavorizate.

,,Este o carte specială, atât pentru cauza nobilă cât și pentru valoarea emoțională. Voi oferi cadou cartea de colecție de ziua mamei mele, care locuiește în New Jersey, SUA din 1992. Însă, până în decembrie, mi-am propus să organizez un eveniment în fiecare lună pentru a motiva cât mai mulți concetățeni să sponsorizeze și ei, la rândul lor, cel puțin câte o grădiniță din cele aproximativ 4.500 de grădinițe publice din țară. Evenimentele vor avea în centrul atenției cartea adjudecată aseară, ,,Pământul Făgăduinței”, de Barack Obama, a declarat Mike Costache.

Le mulțumim celor care au licitat și care cred, ca și noi, în importanța educației timpurii. Avem nevoie de cât mai multe resurse, pentru a ajunge la cât mai mulți copii, mai ales la cei din medii defavorizate. Avem nevoie să creștem împreună viitoarele generații de cititori pentru că este calea sigură pentru dezvoltarea întregii societăți românești. Programul Citește-mi 100 de povești”este foarte ambițios dar realizabil, cu implicarea comunității, spune Maria Gheorghiu, președintele Asociației OvidiuRo.

În concluzia acestui articol, ceva important

Cu o carte poate că nu se face primăvară în lumea copiilor care nu au văzut niciodată în casa lor o carte. Și nimeni nu le-a citit povești. Cu o carte nu se face primăvară. Dar, cu o sută? Deci, e de bine. Unde mai pui că ne susține până și Barack Obama.

Cookies