Avem Bazaar de Mărțișor la Victoria Hub, în următoarele două weekenduri. Găsim aici bijuterii, mărțișoare, decorațiuni și, desigur, speranță de primăvară🌸

18 feb. 2025
1308 afișări
Avem Bazaar de Mărțișor la Victoria Hub, în următoarele două weekenduri. Găsim aici bijuterii, mărțișoare, decorațiuni și, desigur, speranță de primăvară🌸
Avem Bazaar de Mărțișor la Victoria Hub, în următoarele două weekenduri. Găsim aici bijuterii, mărțișoare, decorațiuni și, desigur, speranță de primăvară🌸 | Sursa foto: Apolla Events - Facebook

Uitându-ne pe geam și văzând ninsoarea care pare că nu s-ar mai opri, primăvara pare un vis îndepărtat și bradul și decorațiunile de Crăciun împachetate bine, puse strategic pe vreun dulap din dormitor, ne fac cu ochiul. În ciuda temperaturilor de afară, să nu uităm că Mărțișorul stă pitit după colț, iar Apolla Events invită bucureștenii în următoarele două weekenduri la un nou târg dedicat acestei sărbători.

Bazaar de Mărțișor, în următoarele două weekenduri, la Victoria Hub

Apolla Events organizează un nou târg – Bazaar de Mărțișor. Evenimentul va avea loc în următoarele două weekenduri (22-23 februarie, 1-2 martie), la Victoria Hub, unde vizitatorii pot găsi mărțișoare, bijuterii handmade, decorațiuni și multe altele.

Martie aduce primăvara în suflete și în natură, iar Mărțișorul este simbolul renașterii și al noilor începuturi. Este momentul perfect pentru a sărbători tradițiile românești și pentru a oferi mici daruri pline de semnificație celor dragi. Fie că alegi mărțișoare delicate, bijuterii handmade sau decorațiuni inspirate din natură, târgul nostru de Mărțișor este locul ideal pentru a găsi cadouri speciale, care aduc noroc și bucurie.

Această ediție festivă continuă să susțină și să promoveze micile afaceri locale într-un cadru fresh, plin de tineret și voie bună.

Evenimentul se va desfășura în inima Bucureștiului, la Victoria Hub, ce va servi ca spațiu de desfășurare și va oferi oportunități nelimitate pe Calea Victoriei, o zonă extrem de circulată și iubită. Vizitatorilor li se va pune la dispoziție grădina superbă, dar și interiorul de poveste.

Totodată, cei care vor participa la această ediție au ocazia să se bucure de diferite băuturi, precum o cafea delicioasă pentru a începe dimineața în forță sau un pahar de vin alb pentru a se relaxa în apropierea serii.

Iată ce fel de produse se vor găsi în cadrul târgului:

  • bijuterii
  • lumânări
  • decorațiuni (ceramică, rășină, florale etc.)
  • accesorii
  • cosmetice naturale
  • picturi
  • deserturi
  • haine (handmade/vintage/second hand) și multe altele.

Evenimentul va avea loc între orele 10:00-20:00, iar intrarea este gratuită.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies