Distrigaz Sud Rețele a transmis că a oprit alimentarea cu gaze pe mai multe străzi din Sectorul 6. Decizia a fost luată pentru că niște constructori au lovit o conductă de gaze și au produs avaria.
Distrigaz Sud Rețele a anunțat că oprit alimentarea cu gaze pe mai multe străzi din Sectorul 6. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe pagina lor oficială.
Gazele au fost oprite azi, 6 august, începând cu ora 10:50.
Compania a precizat că a fost produsă o avarie în rețea. Problema este în urma unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de către SC SICOR pe Splaiul Independenței, din Sectorul 6 al Municipiului București. Avaria este asupra unui branșament al rețelei de distribuție a gazelor naturale.
Sunt afectați 534 de clienți casnici și non casnici. Aceștia sunt situați pe următoarele străzi: General Popovăț Petre, Munții Gurghiului, Pietrele Doamnei, Piatra Craiului, Retezatului, Șoseaua Ciurel și Splaiul Independenței (parțial), din sectorul 6 al municipiului București.
Mai multe echipe ale Distrigaz Sud Rețele sunt prezente la fața locului. Acestea se ocupă de remedierea defectului. Compania a precizat că reluarea alimentării cu gaze naturale a clienților afectați se va face în cursul zilei de astăzi, 6 august 2026, în jurul orei 16:00.
De asemenea, firma a spus că, după reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778. Acestora li se recomandă să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
Nu este primul caz din ultimele săptămâni. Compania a întrerupt temporar alimentarea cu gaze din diferite motive. Printre acestea au fost: probleme în rețea sau lucrări de mentenanță.