Încă o zi cu apă călâie la duș și calorifere reci în București, după avaria de la CET Sud. ELCEN anunța marți că avaria a fost rezolvată, iar agentul termic trebuia livrat încă de miercuri seara, însă în aplicația Termo Alert peste 3.500 de blocuri/imobile primesc în continuare apă caldă și căldură cu dificultate.
ELCEN dă vina pe Termoenergetica pentru disfuncționalitățile din sistemul de termoficare din București, care a lăsat aproape jumătate de oraș fără apă caldă și căldură.
Reprezentanții ELCEN spun că activitatea CET-urilor se desfășoară în prezent fără sincope.
Incidentul tehnic de la CET București Sud anunțat de ELCEN în data de 4 ianuarie a fost remediat în data de 6 ianuarie și comunicat public, se arată pe pagina de Facebook a ELCEN.
ELCEN livrează agent termic către rețeaua de termoficare, la parametrii optimi de temperatură, conform comenzii Termoenergetica:
Comanda Termoenergetica pentru 08.01.2026:
Temperaturile livrate de ELCEN:
ELCEN livrează agentul termic până la limita centralelor, de unde acesta este preluat de Termoenergetica și distribuit către consumatori prin rețeaua de termoficare.
Eventualele disfuncționalități apărute la nivelul apartamentelor nu sunt generate de activitatea ELCEN, ci țin de funcționarea și starea rețelei de transport și distribuție, explică Electrocentrale București.
Termoenergetica anunța duminică că, după rezolvarea avariei (care s-a întâmplat în data de 6 ianuarie) este necesar un interval de aproximativ 24 de ore pentru ca temperatura agentului termic să ajungă la parametri normali în toate punctele termice afectate. Astfel că, bucureștenii trebuiau să primească deja apă caldă și căldură.
Cu toate acestea, aplicația Termo Alert arată în continuare că peste 3.500 de blocuri/imobile primesc apă caldă și căldură deficitar, iar 68 de blocuri/imobile deloc.
Lista locuințelor afectate poate fi consultată AICI.

Te-ar mai putea interesa și: