România are în prezent 280 de kilometri de autostrăzi în lucru, care vor costa circa 6 miliarde de lei, adică 21 de milioane de lei pe kilometru.
Radiografia şantierelor de autostrăzi din România la final de octombrie arată că cea mai mare parte a tronsoanelor aflate în construcţie pe plan local au stadii fizice de execuţie de circa 30 – 40%, având ca dată estimată de finalizare anul viitor sau 2017, potrivit datelor furnizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), citate de zf.ro.
În timp ce un singur tronson se apropie de un stadiu fizic de execuţie de 90%, şi anume lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, având reale şanse de a fi deschis circulaţiei chiar anul acesta, adică mai devreme comparativ cu termenul contractual de finalizare, în schimb pe sectorul Suplacu de Barcău-Borş nu s-au realizat niciun fel de lucrări de execuţie până acum, deşi contractul a fost semnat încă din luna mai. Tronsonul Suplacu de Barcău-Borş a fost început de americanii de la Bechtel, însă în 2013 contractul a fost reziliat, deşi acest sector de autostradă era terminat pe jumătate, astfel că statul s-a trezit în situaţia în care a fost nevoit să caute noi constructori.
Un tronson avansat este şi cel de mai puţin de 9 kilometri între Gilău şi Nădăşelu, cu un stadiu fizic de execuţie de 62% şi termen de finalizare în aprilie anul viitor.
La polul opus, tronsoane care ar trebui să fie gata tot în primăvara anului viitor, loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, sunt construite în proporţie de doar 30-40%, potrivit datelor CNADNR.
În mod similar, cele patru tronsoane care compun autostrada Sebeş-Turda sunt de asemenea „în urmă“ cu graficul de execuţie. Spre exemplu, loturile 3 şi 4 ale acestei autostrăzi, care au ca termen contractual luna martie a anului viitor, erau realizate în luna octombrie în proporţie de circa 38%, în timp ce primele două loturi, care ar trebui să fie deschise circulaţiei în octombrie anul viitor, au un stadiu de execuţie de 7-10%.
O situaţie delicată o are lotul al treilea al autostrăzii Orăştie-Sibiu, care a fost deschis circulaţiei încă de anul trecut, însă în prezent a fost închis din cauza deficienţelor de construcţie. Astfel, constructorul italian al tronsonului, Salini Impregilo, va trebui să demoleze şi să reconstruiască câteva sute de metri din acest tronson.