ARHIVA B365

Autostrada „suspendată” a lui Oprescu ar putea trece pe sub Herăstrău

Primăria Capitalei a semnat contractul pentru Servicii de elaborare Plan Urbanistic Zonal “Închidere Inel median de circulaţie la zona nord/autostrada urbană PUZ şi Studii de fezabilitate” cu o asociere de cinci firme: SC Ecoterra SRL, SC Proiect Bucureşti, SC Metroul SA, SC Western Outdoor SRL şi SC Alpha Studio SRL. Studiile de fezabilitate pentru primele patru tronsoane, cuprinse între Petricani şi Podul Constanţa, ar putea fi gata în următoarele 4 luni. Startul se va da odată ce arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, va emite ordinul de începere.

Autostrada suspendată va fi construită la trei niveluri: suprateran, la sol, dar şi subteran. De exemplu, în zona Parcului Herăstrău sunt luate în discuţie mai multe variante.

„Există varianta subtraversării lacului Herăstrău. S-ar intra în tunel din zona Aerogării-Nicolae Caramfil şi s-ar ieşi după Poligrafiei. Ar fi mai dificil, la această variantă, crearea relaţiilor cu celelalte artere pe parcursul tunelului. Aceasta este deocamdată doar o variantă. Nu a fost încă nimic stabilit”, a spus pentru B365.ro arhitectul Vlad Cavarnali, proprietarul societăţii Alpha Studio SRL şi membru în Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Capitalei.

Nu este exclus, pe acest tronson, nici realizarea unui pasaj suprateran peste Parcul Herăstrău. De asemenea, arhitecţii nu exclud nici varianta unui pasaj suprateran, construit deasupra pasajului deja existent în Pipera. Forma finală a viitorului drum expres – inel median al Capitalei va fi stabilită însă abia în urma studiilor de fezabilitate.

Oprescu: Lucrările la inelul median al Capitalei vor începe până la sfârşitul anului

Primarul general, Sorin Oprescu, a fost în această lună în China în căutare de investitori pentru autostrada suspendată, după ce consilierii generali au redus cu 66% bugetul pentru lucrare. După aproape o săptămână, s-a întors cu un memorandum deja semnat cu compania Shanghai Group, pentru realizarea unui Parteneriat Public Privat.

Chinezii vor veni încă de luna aceasta la Bucureşti, pentru discuţii, care vor dura trei luni. Lucrările vor începe până la sfârşitul acestui an, urmând ca primul tronson, cu o lungime de 16 kilometri, să fie gata într-un an şi jumătate, a spus Sorin Oprescu la întoarcerea din China. Acest prim tronson se va întinde de la Șoseaua Petricani până la Șoseaua Chitila, în dreptul Podului Constanţa, intersectându-se cu bulevardul Autogării şi DN1.

Autostrada va avea 50 de kilometri şi ar urma să coste între 700 şi 800 de milioane de euro, a anunţat primarul Sorin Oprescu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button