Autostrada Orăştie-Sibiu, în PERICOL să piardă banii europeni din cauza fisurilor din carosabil

de:
23 oct. 2015
0 afișări
Autostrada Orăştie-Sibiu, în PERICOL să piardă banii europeni din cauza fisurilor din carosabil

„Situația autostrăzii Orăştie – Sibiu trebuie analizată cu atenție, întrucât lucrările au fost aproape în totalitate finalizate. Autoritățile române sunt responsabile pentru implementarea proiectului și trebuie să evalueze dacă acesta poate fi împărțit în două faze sau poate fi completat cu finanțare națională, în conformitate cu Regulamentul General al Comisiei Europene. Serviciile DG Regio sunt în continuare disponibile să sprijine autorităţile române în cazul acestui proiect, pentru a se asigura împreună că sunt respectate toate condițiile de finanţare, astfel încât să vorbim de o utilizare efectivă și eficientă a Fondurilor Structurale și de Investiții, în beneficiul României și al Uniunii Europene”, susţine comisarului european Corina Creţu, într-un comunicat transmis presei. 

Conform sursei citate, pPotrivit  Regulamentului General 1083/2006, data limită de eligibilitate a cheltuielilor efectuate de beneficiari în perioada 2007-2013 este 31 decembrie 2015. În cazul în care un proiect nu este încheiat până la 31 decembrie 2015, autoritățile naționale pot finaliza lucrările cu fonduri naționale în 2016, înainte de depunerea documentelor de închidere a programului.

O altă opțiune, tot conform Regulamentului General, este aceea de fazare a proiectului, prin extinderea finanțării acestuia pe parcursul a două perioade de programare: faza 1 este finanțată în cadrul perioadei 2007-2013 şi faza 2, în cadrul exerciţiului bugetar 2014-2020.

Dezvăluiri despre autostrada Orăştie – Sibiu: Are şapte puncte critice, cu alunecări grave

Expertizele realizate pe autostrada Sibiu-Orăştie au arătat că sunt şapte puncte critice unde alunecările sunt grave şi impun nu reparaţii, ci reconstrucţie. Deputatul PNL Alexandru Nazare, fost ministru al Transporturilor, spune că încă din august a cerut închiderea totală a traficului. DETALII, AICI. 

Proiectul  Autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca parte a Rețelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 km de autostradă care leagă cele două orașe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 de milioane de euro din Fondul de Coeziune.

Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. Lotul 3, de aproximativ 22 de kilometri, este cel unde au fost identificate fisuri în structura de drum.

Lucrările de reconstrucţie sau de consolidare vor trebui să fie finanțate de la bugetul de stat, iar autoritățile române au obligația de a se asigura că întreaga autostradă este finalizată și funcțională înainte de trimiterea documentelor de închidere a programului, termenul limită fiind martie 2017.

Cookies