ARHIVA B365

Autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti văzută din maşină – VIDEO

Porţiunea filmată de jurnaliştii de la Ziarul Financiar începe pe sensul către Centura de Vest după ce s-a traversat podul peste DN1.   Intrarea pe primul tronson asfaltat din A3 Bucureşti Ploieşti se poate face în momentul de faţă numai din Centura de Vest a Ploieştiului, pe sensul către DN1 – Bucureşti. Intrarea se face pe o porţiune de asfalt, care după câteva zeci de metri se continuă pe un macadam uşor.

După ce drumul face un viraj larg la stânga, începe din nou asfaltul până se ajunge la podul peste DN1 de la Bărcăneşti. Momentan podul este în construcţie, dar fiind aproape terminat, se poate traversa, condiţia este ca maşina să aibă o gardă la sol puţin mai generoasă.

Podul de la Bărcăneşti era sectorul cel mai aglomerat de muncitori. Toţi lucrau în ritm accelerat în condiţiile în care acesta trebuie terminat în următoarea lună. „Mai sunt anumite probleme cu exproprierile. Întâi ne-au lăsat să punem schela, după care a trebuit să o mutăm. Sperăm să se rezolve cât mai repede pentru a termina la timp lucrarea„, spunea un muncitor de la pod. Pe restul porţiunilor camioanele transportau pietriş iar alte utilaje în aşezau.  Primul sector de 14 km din sensul de la Ploieşti spre Bucureşti este construit de Spedition UMB firmă deţinută de Dorinel Umbrărescu. Acest sector este şi singurul unde s-au efectuat lucrări de asfaltare, având un grad de finalizare de peste 90%, în timp ce pe restul încă se lucrează la fundaţia autostrăzii şi la construcţia de poduri.

În contextul în care A3 Bucureşti Ploieşti va fi legată şi la Centura de Vest a Ploieştiului, finalizată anul trecut în regim de autostradă, drumul până pe Valea Prahovei va dura mai puţin de o oră, în condiţiile în care şi prezent de la Ploieşti la Comarnic există un drum cu două benzi pe sens. „Reversul medaliei” îl constituie faptul că odată cu finalizarea autostrăzii mai multe maşini vor ajunge mult mai repede la Comarnic, blocând practic Valea Prahovei.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button