ȘTIRI

Autoritățile se pregătesc de efecte secundare la vaccinul anti-Covid pentru copiii sub 12 ani și fac stocuri de adrenalină

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat marți, 16 noiembrie, o hotărâre privind achiziționarea a 4000 de dispozitive cu adrenalină pentru copii, ca măsură de precauție înainte de demararea vaccinării la copiii sub 12 ani. Adrenalina este folosită în cazul șocurilor anafilactice.

Decizia pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani și autorizarea vaccinului BioNTech/Pfizer este așteptată pe 25 noiembrie de la EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente). Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a precizat, marți, că autoritățile au început deja pregătirile pentru campania de vaccinare a copiilor din această grupă de vârstă, dar debutul campaniei depinde de momentul primirii flacoanelor de vaccin, întrucât pentru această grupă se folosește o doză redusă de vaccin Pfizer/BioNTech.

„Datele de siguranță și de eficacitate sunt cât se poate de bune. Vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce privește prevenirea cazurilor de Covid.

Pfizer a depus la Agenția Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice efectuate și ne așteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, însă este posibil ca acest termen să fie devansat, EMA să facă recomandarea de administrare pentru grupa de vârstă 5-11 ani, pentru vaccinul BioNTech/Pfizer”, a explicat anterior medicul militar.

HOTĂRÂREA CNSU de marți, 16 noiembrie:

Art.1 – Se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate constând în dispozitive preumplute cu adrenalină de tip „EpiPen150Junior” de uz pediatric necesare desfășurării în siguranță a procesului de vaccinare a populației din grupele de vârstă 5-11 ani împotriva COVID-19, conform prevederilor anexei.

Art.2 – Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la art. 1, să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Art.4 – Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

FLORIN-VASILE CÎȚU


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button