Autobuzul Solaris cu hidrogen ajunge și în București. Doar în vizită, să-l vadă Primăria și să-l cumpere | VIDEO

18 oct. 2021
425 Afișari
Autobuzul Solaris cu hidrogen ajunge și în București. Doar în vizită, să-l vadă Primăria și să-l cumpere | VIDEO

Autobuzul Solaris cu hidrogen, dezvoltat de compania poloneză cu același nume ajunge și în București. Doar în vizită, să-l vadă Primăria și să-l cumpere, în cadrul unui tur în care acest vehicul ecologic se va plimba pe străzile a 12 orașe din România, în speranța că autoritățile locale interesate vor înțelege avantajele sale și îl vor cumpăra.

Autobuzul Solaris cu hidrogen o să circule timp de două luni în douăsprezece oraşe din România. Proiectantul dorește, prin acest proiect, să familiarizeze atât oamenii de rând, cât și autoritățile locale, cu tehnologia de propulsie, hidrogenul, considerată complet curată.

Autobuzul Solaris transformă hidrogenul în energie electrică

Poducătorul european de vehicule electrice pentru transport public Solaris Bus & Coach, cu sediul central în Polonia, vrea să promoveze autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen în cadrul unui tur naţional.

Timp de două luni, autobuzul Solaris se va plimba în 12 oraşe din România, inclusiv București, urmând un traseul stabilit deja: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Sfântu Gheorghe, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timişoara şi Oradea.

Acesta va circula timp de câteva zile în fiecare oraş din cadrul turului, pentru a fi testat de administraţiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie şi a conştientizării eficienţei folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată şi a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon, anunță compania într-un comunicat.

Colaborare cu un producător de hidrogen din România

Turul pentru autobuzul Solaris este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, o companie care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

„În premieră naţională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor oraşe din România, pentru a prezenta administraţiilor publice locale beneficiile achiziţionării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar şi al protecţiei mediului şi a calităţii vieţii locuitorilor.

Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluţia viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experienţe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a explicat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

Dezvoltatorii acestui proiect spun că hidrogenul este o soluţie optimă, precum şi o prioritate la nivelul Uniunii Europene.

„În România autorităţile pot dezvolta proiecte de hidrogen accesând instrumente de finanţare europeană. Linde oferă soluţii pentru transportul în comun, pe baza experienţei de peste 15 ani în lume, unde am montat peste 200 de staţii de încărcare cu hidrogen”, a declarat și Ciprian lslai, Directorul general al Linde Gaz România.

Ce este autobuzul Solaris Urbino 12

Lansat în vara lui 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, autobuzul Solaris Urbino 12 este un vehicul destinat transportului public, fără emisii nocive şi totodată o soluţie sustenabilă pentru oraşele care doresc să investească în calitatea mediului, anunță constructorii mașinii.

Acesta este alimentat cu hidrogen și oferă o autonomie de până la 400 km, având toate avantajele unui motor electric.

„Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării, ce garantează o experienţă plăcută de călătorie atât pentru şoferi, cât şi pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat şi de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar şi un sistem modern de informare.

De asemenea, aceştia îşi vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziţie o rampă şi un compartiment pentru scaune cu rotile”, explică reprezentanţii companiei.

Practic, autobuzul Solaris cu hidrogen foloseşte un set de celule de combustie pentru a genera energie care apoi este transformată în electricitate. Aceasta alimentează direct sistemul de acţionare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acţionarea în roţi. De asemenea, este echipat cu o baterie Solaris High Power, care acţionează ca o instalaţie suplimentară de stocare a energiei electrice.

Comisia Europeană vrea ca între anii 2024-2030 hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producţie de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE.

Cookies