Liniile de autobuz 438 și 475, operate de STV SA și scurtate în urmă cu câteva luni, vor reveni la capătul de linie din Piața Sudului. Decizia Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a fost contestată în instanță de Vasile Diaconu, consilier local în comuna Berceni.
Vasile Diaconu, consilier local în comuna Berceni, a transmis cetățenilor că liniile de autobuz 438 și 475, operate de STV SA și scurtate în urmă cu câteva luni, vor reveni la capătul de linie din Piața Sudului.
Decizia TPBI a fost suspendată de instanță. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook.
438 și 475 revin la cap liniei Piața Sudului – imediat. ÎMPREUNĂ am câștigat procesul de suspendare a deciziei de scurtare a traseului. Hotărârea judecătorului este executorie imediat – decizia poate fi atacată cu recurs, dar recursul nu suspendă executarea!
Autobuzele revin la Piața Sudului cel puțin câteva luni / ani, până când se va judeca și procesul de anulare definitivă a scurtării traseului.
Au fost circa 1700 de semnături pe Petiția Online prin care v-ați exprimat părerile împotriva scurtării traseului și asta a contat foarte mult! Încă o dată, am dovedit că putem schimba lucrurile importante dacă ne implicăm si suntem uniți, a transmis consilierul.
Documentul oficial poate fi consultat AICI.
Amintim că, în luna martie a acestui an, TPBI a anunțat modificări pentru mai multe linii de autobuz, inclusiv 438 și 475, stabilind ca acestea să aibă capătul la stația de metrou „Tudor Arghezi”, în loc de Piața Sudului.
Petiția a fost lansată în urmă cu mai multe luni. Au fost strânse circa 1700 de semnături.
Bucureștenii solicitau respect pentru nevoile reale ale unor comunități active, tinere și profund legate de București.
Măsurile cerute au fost:
Mai apoi a fost deschis și un proces.