După ce un autobuz Otokar al STB a luat foc în Autobaza Nordului, Societatea a luat decizia de a chema de urgență mecanicii din Turcia pentru a face verificări. Potrivit unor surse, va fi controlat atât vehiculul cuprins de flăcări, cât și alte câteva din flotă.
STB a luat decizia de a chema mecanicii turci pentru a face verificările necesare la autobuzele Otokar, după ce unul dintre acestea a fost cuprins de flăcări. Astfel că, mai multe vehicule ale mărcii din Turcia vor fi controlate de către specialiști, conform informațiilor transmise de surse Gândul.
Această decizie a fost luată pentru a elimina riscul ca unul dintre autobuze să ia foc din senin, în timp ce se află pe traseu, punând astfel sănătate călătorilor în pericol. Mecanicii din Turcia au ajuns în România încă de vineri:
STB nu vrea să riște vreun incident, după ce autobuzele Otokar au început să ardă, din senin. Mecanicii din Turcia au venit vineri de urgență la București, unde au început deja procedurile de diagnosticare a problemelor care generează incendiile la aceste autobuze.
În prima fază, se vor face verificări asupra autobuzelor ce au ars în ultima vreme (unul în februarie și unul joi după amiază). Ulterior, mecanicii vor verifica și mijloacele de transport aflate în circulație. Cu toate astea, nu se știe daca controlul vizează toate cele 400 de autobuze Otokar din flotă.
Situația este foarte complexă și destul de gravă. Nu se știe care autobuz poate lua foc, de aceea, va fi mult de muncă, și vor lua mașinile la puricat, au mai transmis sursele Gândul.
Incidentul care a dus la efectuarea acestor verificări a avut loc joi, 27 martie 2025. Vehiculul a fost cuprins de flăcări în timp ce se afla la Autobaza Nordului. Afectată a fost partea din spate a vehiculului și, din fericire, nu au existat persoane rănite.
Conform unor surse ale B365.ro, autobuzul ce a luat foc este printre primele vehicule Otokar ce au fost aduse în București. Acesta a intrat pe traseu în data de 1 decembrie 2018. Vehiculul face parte din lotul celor 6 autobuze Otokar Kent C12 (m12 metri) introduse în circulație la Autobaza Nordului pe 01.12.2018 pe fosta linie 601 – Semănătoarea – Piața Rosetti.
Un incident similar a avut loc în acest an, în data de 2 februarie 2025, când un autobuz care circula pe linia 381 a luat foc în zona Podului Mihai Bravu. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri, care au intervenit rapid și au reușit să stingă incendiul.