Vineri, 29 iulie, cu ocazia „Zilei Imnului Național” vor exista restricții de trafic în București. Astfel, autobuzele 361 vor fi deviate și vor circula pe un traseu modificat, vreme de aproximativ 3 ore.
Autobuzele cu indicativul 361 vor circula pe un traseu modificat în ziua de vineri, 29 iulie 2022, în intervalul orar 09:15 – 12:00, ca urmare a restricțiilor de trafic rutier pe Calea Victoriei, între Strada Dem. I. Dobrescu și Bulevardul Regina Elisabeta, pentru desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia „Zilei Imnului Național”, anunță TPBI.
Astfel, vineri, între orele 09:15 și 12:00, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, autobuzele 361 vor circula pe traseul obișnuit între capătul de linie „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Calea Victoriei/ Strada C.A. Rosetti, apoi pe Strada C.A. Rosetti, Bulevardul Nicolae Bălcescu, Bulevardul I.C. Brătianu până la capătul de linie „Piața Unirii”.
De asemenea, tot vineri, 29 iulie, între orele 10:00 și 11:00, traficul auto pe Bulevardul Regina Elisabeta, între Piața Universității și Strada Ion Brezoianu, va fi restricționat total timp de 5 minute. În acest timp, mijloacele de transport public în comun care circulă în zonă vor opri pe prima bandă de circulație, la dispoziția polițiștilor Brigăzii Rutiere.
Ziua Imnului a fost instituită în 1998, prin Legea nr. 99/1998. Mai exact, legea prevede ca această zi să fie marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative ce au un caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
„Deşteaptă-te române!” nu a fost dintotdeauna Imnul României. Țara noastră a avut câte un Imn pentru fiecare perioadă:
În anul 1848, Imnul a răsunat prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea.