Dacă n-ați fi citit pe Wikipedia că Eugen Ionesco a scris prima sa piesă de teatru în prima jumătate a secolului trecut (mă rog, prima montare a avut loc în 1950, ceea ce face un […]

Se știe, omul e ca tâmplarul. Trăiește ce trăiește, după care moare. La fel se întâmplă cu spectacolele de teatru. Care însă, la fel ca oamenii și tâmplarii, nu trăiesc toate la fel. Unele au […]

Am meditat, vreme de trei săptămâni, la finalul piesei „Părinți și copii”, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul Național din București. Și asta pentru că respectivele secvențe m-au bulversat nu atât prin intensitatea […]

Musicalul este un sub-gen al genului dramatic (sau liric?), care aduce în plus în spectacol, după cum îi spune și numele, muzica. Ceea ce pare, la o primă privire, un mare plus, este, de fapt, […]

V-am spus (aici) în urmă cu ceva vreme că orice spectacol pe al cărui afiș apare Andreea Grămoșteanu trebuie văzut musai. Tocmai am prizat o doză dublă în weekendul trecut și îmi mențin părerea! Amor […]

Ucenicul vrăjitor, o orchestră cu actor Am văzut pentru prima oară acest spectacol în 1987. Da, ați citit bine. Atunci a avut premiera și s-a jucat, cu mare succes, vreo patru ani. Țin minte că […]

Arta cere sacrificii, nu-i așa? Subscriu. Dar, pentru că întotdeauna există un „dar”, răsplata ar trebui să fie pe măsură. Prin urmare, duminica trecută am suportat cu stoicism frigul (deh, între anotimpuri) și un vag […]

Au trecut deja câteva luni de când am văzut ultima premieră a Centrului Cultural Lumina, „Liliom”, de Ferenc Molnar, pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Am și revăzut-o, în urmă cu câteva săptămâni, dar […]

Dușmănie 2.0 este poate cel mai contradictoriu spectacol de teatru pe care l-am văzut în ultimii ani. În primul rând titlul mi se pare nepotrivit, atât în raport cu spectacolul în sine cât și cu […]

31 Martie, anul 2 î.e.SARS-Cov2 Au trecut mai bine de 24 de ore de cand am ieșit din Sala Atelier a Teatrului Mic, unde am văzut “Ținutul din miezul verii”, în regia lui Vlad Massaci. […]

București, 1974. Două cooperative care produc mobile sunt în război pe toate planurile. Lupta pentru îndeplinirea înainte de termen a planului cincinal (millenials, Google pls) este dublată de una mult mai acerbă de parvenire în […]

Când vezi un titlu ca „Anatomia unui clișeu”, te gândești că, aflat într-o criză de inspirație, autorul a ales aproape la întâmplare trei cuvinte a căror alăturare sună bine, chiar cool dar, deși pare că […]

Între piesele clasice, thrillerele polițiste în general și cele scrise de Agatha Christie în special au un specific aparte. Oricât s-ar da regizorul și scenaristul peste cap să vină cu ceva nou, eventuala lor reușită […]

Știți, desigur, senzația aia mișto când ai avut un coleg de școală care a ajuns actor, te întâlnești cu el la mall din pură întâmplare după niște ani buni, el te întreabă într-o doară dacă […]

Trebuie să știți că m-am apucat să scriu acest text după ce am văzut de 6 ori spectacolul, în decurs de 3 ani (dintre care un an și jumătate a fost relaș pandemic, adică nu […]

Cabaret, la Odeon Un nou spectacol „de autor” marca Răzvan Mazilu, care semnează regia, coregrafia și costumele. L-am văzut prin noiembrie, dar n-am apucat să scriu nimic atunci pentru că la prima strigare epuizasem deja […]

În mica sală a Teatrului de Artă e semiîntuneric. Atmosferă, chestii, să vezi mai bine rozul. Cum care roz? Rozul vieții. La vie en rose, n’est pas? Câteva spoturi sunt concentrate undeva în mijlocul scenei, […]

Vă povestesc azi despre un spectacol din a doua categorie. Ar merita aplauze chiar și numai pentru curajul de a se încadra aici. Dar veți vedea, motive sunt mult mai multe! Mihai Mălaimare, căci despre […]

După spectacol i-am felicitat pe actori, cu toată sinceritatea, mi se păruse că au jucat impecabil, mai ales Tudor Cucu Dumitrescu, despre care eu aș fi zis că e încă necopt pentru un rol atât […]