Dacă n-ați fost până acum niciodată la Opera Comică pentru Copii, trebuie să mergeți neapărat. Pentru că a vedea acolo un spectacol, este un spectacol în sine, oferit de un public foarte, foarte special. Dată […]

Urmăresc de câțiva ani buni, cu mare interes, cariera lui Andrei Huțuleac. L-am cunoscut în „Trupa fără nume” a lui Victor Ioan Frunză, unde a strălucit în câteva roluri memorabile, dintre care amintesc: Tipătescu („O […]

Un fel de motto: Ei bine, ăla blond, cu barbă, de respiră greu (din lipsă de oxygen, desigur), îl știi… Era bărbat-su, mă! În general evit, dintr-o pornire lăuntrică, fără vreo justificare obiectivă, piesele de teatru […]

Am făcut această introducere atipică pentru a justifica de ce uneori, inclusiv azi, înghesui într-o recomandare mai multe titluri, în general trei. Sunt spectacole despre care n-am apucat să scriu imediat ce le-am văzut, din […]

Deși are un titlu cât se poate de neexcitant, m-am dus să văd „Locotenentul din Inishmore” la chiar cea de-a doua sa reprezentație de la Teatrul Mic. În primul rând pentru că Vlad Massaci, ceea […]

Judecând după premisele de la care a pornit, cea mai recentă montare a lui Alexandru Dabija pe scena Teatrului Odeon ar trebui să fie un exercițiu de arheologie antropologică, o cufundare metafizică în meandrele concretului […]

Sunt disponibile în acest moment pe platformele de streaming două producții cu același titlu și același subiect: Scara (The Staircase). Este vorba de cazul celebru în America al unui romancier de mâna a doua (Michael […]

După ce a dat câteva ture cu vaporașul în Herăstrău, cu „California Suite”, – spun asta din prisma provocărilor regizorale, nicidecum a rezultatului final – căpitanul Andrei Huțuleac s-a angajat în primul său voiaj transoceanic, […]

Într-o nu știu care țară, într-un nu știu care sat Într-o cârciumă de vară să vedeți ce s-a-ntâmplat! Așa cum bine se știe (s-a spus deja!), eternitatea s-a născut la sat. Clipă, stai!, oprește-ți zborul, […]

Chiar dacă piesa despre care scriu azi este una remarcabilă, și vă voi da mai jos câteva argumente, recomandarea mea nu are neapărat legătură cu ea, ci cu o experiență cu totul deosebită, chiar extrasenzorială: […]

Dacă n-ați fi citit pe Wikipedia că Eugen Ionesco a scris prima sa piesă de teatru în prima jumătate a secolului trecut (mă rog, prima montare a avut loc în 1950, ceea ce face un […]

Se știe, omul e ca tâmplarul. Trăiește ce trăiește, după care moare. La fel se întâmplă cu spectacolele de teatru. Care însă, la fel ca oamenii și tâmplarii, nu trăiesc toate la fel. Unele au […]

Am meditat, vreme de trei săptămâni, la finalul piesei „Părinți și copii”, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul Național din București. Și asta pentru că respectivele secvențe m-au bulversat nu atât prin intensitatea […]

Musicalul este un sub-gen al genului dramatic (sau liric?), care aduce în plus în spectacol, după cum îi spune și numele, muzica. Ceea ce pare, la o primă privire, un mare plus, este, de fapt, […]

V-am spus (aici) în urmă cu ceva vreme că orice spectacol pe al cărui afiș apare Andreea Grămoșteanu trebuie văzut musai. Tocmai am prizat o doză dublă în weekendul trecut și îmi mențin părerea! Amor […]

Ucenicul vrăjitor, o orchestră cu actor Am văzut pentru prima oară acest spectacol în 1987. Da, ați citit bine. Atunci a avut premiera și s-a jucat, cu mare succes, vreo patru ani. Țin minte că […]

Arta cere sacrificii, nu-i așa? Subscriu. Dar, pentru că întotdeauna există un „dar”, răsplata ar trebui să fie pe măsură. Prin urmare, duminica trecută am suportat cu stoicism frigul (deh, între anotimpuri) și un vag […]

Au trecut deja câteva luni de când am văzut ultima premieră a Centrului Cultural Lumina, „Liliom”, de Ferenc Molnar, pusă în scenă de Victor Ioan Frunză. Am și revăzut-o, în urmă cu câteva săptămâni, dar […]

Dușmănie 2.0 este poate cel mai contradictoriu spectacol de teatru pe care l-am văzut în ultimii ani. În primul rând titlul mi se pare nepotrivit, atât în raport cu spectacolul în sine cât și cu […]