ARHIVA B365

Aurescu, mesaj de Ziua Unirii: Politica externă trebuie să fie întotdeauna una de consens naţional

În mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române, ministrul de Externe arată că „momentul istoric de la 1859 reprezintă un eveniment care evocă solidaritatea românilor – un efort al mai multor generaţii care au urmărit şi acţionat eficient pentru îndeplinirea idealului naţional”. „Totodată, reprezintă începutul instituţional al modernizării României şi a instituţiilor sale. Reforma statului a contribuit în mod natural la modernizarea societăţii în ansamblul său, pe parcursul deceniilor următoare”, menţionează el într-un comunicat de presă.

Bogdan Aurescu subliniază că Unirea Principatelor a însemnat şi un succes al politicii externe româneşti, „întrucât diplomaţia română a ştiut să urmărească cu consecvenţă realizarea idealului naţional şi coagularea forţelor internaţionale favorabile acestui obiectiv”.

Potrivit ministrului de Externe, aniversarea actului Unirii de la 1859 are şi o semnificaţie aparte pentru Ministerul Afacerilor Externe, „reprezentând încă un prilej de rememorare şi preţuire faţă de activitatea depusă în slujba naţiunii române de către Secţia Afacerilor Străine din cadrul Secretariatului de Stat, înfiinţată în baza unui decret din 6 martie 1859”.

„Această Secţie a reprezentat nucleul a ceea ce, începând din 1862, va deveni instituţia Ministerului Afacerilor Externe. Iată, deci, că în 2015 putem să vorbim deja de 153 de ani de diplomaţie română modernă”, precizează Aurescu.

„Acest moment de referinţă din istoria românilor – Unirea Principatelor Române – trebuie să ne reamintească şi astăzi de valorile fundamentale ale devenirii României, inclusiv din perspectiva activităţii noastre diplomatice. Politica externă a României trebuie să fie întotdeauna o politică de consens naţional, în strânsă legătură cu obiectivele urmărite pe plan intern, potenţându-le şi punându-le în valoare. Acest principiu este cu atât mai necesar în contextul geopolitic actual şi al perioadei de criză pe care o traversează zona din vecinătatea noastră estică şi nu numai”, afirmă Aurescu în mesaj.

Ministrul menţionează totodată că, în 2019, când se vor împlini 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, va fi de îndeplinit, „ca o continuare simbolică a drumului început în 1859”, un obiectiv major pentru istoria recentă – preluarea de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene.

„Cu această proiecţie în viitor – dar cu gândul la numeroasele obiective de etapă pe care le mai avem de parcurs până atunci – închei mesajul meu prin a transmite tuturor românilor de pretutindeni urările mele de bine, cu prilejul Unirii Principatelor Române”, a mai declarat ministrul Bogdan Aurescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button