Mașina lui Gabriel Oprea a fost implicată, de la începutul anului, în 1.500 de misiuni urgente, adică cele care au nevoie de coloană oficială, potrivit unor surse Digi24. Asta înseamnă 292 de zile în care mașina a fost în situații de urgență. Astfel, în urma unui calcul, în medie, cinci misiuni urgente pe zi a avut Gabriel Oprea de la începutul lunii ianuarie și până acum.
Ținând cont că în această perioadă Gabriel Oprea a fost de două ori prim-ministru interimar, asta înseamnă că în decurs de 35 de zile ar fi avut drept la coloană oficială.
Potrivit unor mărturii obținute de Digi24, subalternii lui Gabriel Oprea au spus că ministrul mergea chiar și la frizer cu coloană oficială sau chiar și la ziua onomastică.
Audierea ministrului Oprea urmează să aibă loc săptămâna aceasta, potrivit surselor citate.
Şoferul lui Gabriel Oprea a fost audiat la Parchet, în cazul poliţistului de la Rutieră care a murit săptămâna trecută după ce a căzut într-o groapă din Bucureşti, în timp ce făcea parte din coloana oficilă a ministrului de Interne.
Marţi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost audiaţi membrii coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea. Aceştia au fost chemaţi să dea declaraţii în cazul poliţistului Bogdan Gigina.
Membrii coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea au fost audiaţi marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit Realitatea Tv. Anterior, procurorii i-au audiat pe muncitorii care au efectuat groapa pentru Distrigaz, pe poliţiştii care au dirijat traficul, dar şi pe martori.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, săptămâna trecută, dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă, în cazul accidentului produs în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea în care un poliţist a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe Ştirbey Vodă. Anunțul a fost făcut chiar în ziua în care poliţistul Bogdan Cosmin Gigina a fost înmormântat.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, că l-a sfătuit pe vicepremierul Gabriel Oprea să-și dea demisia și că întreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofală. Vicepremierul a răspuns două ore mai târziu, transmițând că nu va demisiona.
Din punct de vedere legal, doar patru persoane beneficiază de coloană oficială: președintele țării, premierul și președinții celor două camere ale Parlamentului. Potrivit legii, ministrul de Interne beneficiază de coloană oficială, dar doar în situații de urgență.