ARHIVA B365

Vanghelie, adus la ICCJ, unde află dacă va fi arestat preventiv: „Am loc în celulă pentru Ponta”

Potrivit referatului prin care DNA solicita judecatorilor arestarea preventiva a primarului sectorului 5,sediul de campanie al candidatului PSD la alegerile prezidentiale din anul 2009, Mircea Geoana, precum si sediul PSD sector 5 Bucuresti au fost renovate cu bani primiti ca mita de Marian Vanghelie. În referatul procurorilor apar și interceptări în care Vanghelie îi spune unui inculpat că poate interveni în favoarea lui la președintele Klaus Iohannis.

Avocatul Cezar Bivolaru a declarat, vineri, că starea lui Marian Vanghelie, după prima de arest, este „extrem de bună”.

„Este extrem de optimist, are o stare extrem de bună. Am discutat strategia de apărare, e încrezător, ştiind că nici una dinttre capetele de acuzare ale DNA nu sunt adevărate. La acest moment nu ia în calcul arestarea pentru că se consideră total nevinovat”, a spus Bivolaru.

Avocatul a arătat că nu ştie ce probe au procurorii împotriva lui Vanghelie, în afara a ceea ce a văzut la televizor.

VEZI AICI REFERATUL PROCURORILOR

„Considerându-se nevinovat, funcţia de primar se păstrează. Nu se poate pierde decât în anumite condiţii. (…) Depinde de ce măsură va dispune Înalta Curte sau instannţa competenţă. Se poate să se respingă referatul cu propunere de arestare preventivă sau se pot propune soluţii alternative”, a precizat avocatul, întrebat dacă Vanghelie va renunţa funcţia de primar.

Întrebat despre presupusa mită luată de Vanghelie, avocatul a arătat primarul a negat că ar fi luat bani: „Suma e uriaşă, a zis că e o prostie totală… (…) Crede că este un dosar politic”.

La sediul DNA au fost reluate, vineri dimineaţa, audierile în dosarul în care primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, este acuzat că a luat mită. Avocatul Cristian Ene a declarat vineri, la sosirea la DNA, că a formulat o cerere pentru a participa la toate audierile.

„E un drept recunoscut inculpatului si execitat de către avocat”, a spus avocatul lui Marian Vanghelie, potrivit România TV. 

Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, a fost reţinut, joi seara, pentru 24 de ore de către procurorii DNA şi dus în cătuşe în Arestul Poliţiei Capitalei. Alături de Marian Vanghelie au fost reţinute şi alte patru persoane. 

„E România denunţurilor”, a spus Marian Vanghelie, la ieşirea din sediul DNA.

Joi dimineaţă, Marian Vanghelie a asistat la percheziţiile de la domiciliul său efectuate de DNA. Ulterior, timp de aproape opt ore, au avut loc perchezitii la sediul Primăriei pe care o conduce.

„Sunt trei acuzații. În momentul în care ne-am prezentat ni s-au adus la cunoștință acuzațiile, după care procurorul de caz a tras concluzia că s-ar impune reținerea pentru 24 de ore. Suntem în această situație, nu s-a precizat dacă va face sau nu propunere, dar din practică ați observat și dvs. că după o reținere în mai toate cazurile se sesizează instanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a spus Ene.

Citește și Marian Vanghelie și firmele-fantomă: Cum a făcut 90 milioane euro 

În jurul orei 22:00, Marian Vanghelie a fost dus cu mascaţii la sediul DNA, pentru audieri, unde magistraţii au hotărât reţinerea lui pentru 24 de ore.

Marian Vanghelie şi cele patru persoane reţinute sunt acuzate pentru fapte în legătură cu atribuirea ilegală de lucrări publice. Între cei reţinuţi se află Adrian Murgoci, şoferul lui Marian Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, vărul primarului Marian Vanghelie, şi directorul general Economat Sector 5 S.R.L. Laura Ciocan.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, începând cu anul 2007, Marian Vanghelie l-a ajutat pe Marian Dumitru să obţină contracte pentru lucrări publice în valoare de 2 miliarde de lei. În schimbul ajutorului, primarul Sectorului 5 percepea un comision de aproximativ 20% din valoare. Pentru a încasa şpaga din aceste contracte, Vanghelie se folosea de vărul său şi chiar de firma iubitei sale, Oana Niculescu Mizil.

 

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button