ARHIVA B365

Auchan a deschis miercuri primul hipermaket Real rebranduit

Magazinul Auchan Pallady are 10.000 de metri pătraţi şi cuprinde peste 50.000 produse.

Compania va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

Potrivit deciziei Consiliului Concurenţei de aprobare a tranzacţiei, Auchan România va aplica propriul model economic, care presupune şi preţuri mai competitive pentru clienţi, în hipermarketurile preluate de la Real, de la care va adopta însă sistemul logistic mai performant.

Tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de părţile implicate pe două pieţe relevante, respectiv Craiova şi Târgu-Mureş. Astfel, pentru Craiova şi Târgu Mureş, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button