Au parcat perfect pe trotuar, da’ perfect! Practic, nu rămâne niciun centimetru liber. Diverse parcări în București, azi pe trotuarul care mai are și stâlp pe mijloc

25 apr. 2023
1496 Afișari
Au parcat perfect pe trotuar, da' perfect! Practic, nu rămâne niciun centimetru liber. Diverse parcări în București, azi pe trotuarul care mai are și stâlp pe mijloc
Au parcat perfect pe trotuar, da' perfect! Practic, nu rămâne niciun centimetru liber. Diverse parcări în București, azi pe trotuarul care mai are și stâlp pe mijloc. Sursa foto: Facebook/ Ai parcat ca un bou București

Doi șoferi și-au parcat mașinile pe un trotuar din București, chiar lângă semnul cu „Parcarea interzisă”. Ar mai fi fost loc pentru încă un șofer, însă pe mijlocul trotuarului se afla un stâlp.

„O parcare corectă”

Doi șoferi și-au lăsat mașinile, una în spatele celeilalte, pe un trotuar din Capitală. Nu au lăsat niciun centimetru de spațiu liber, așadar pietonii trebuiau să ocolească autovehiculele și să meargă pe partea carosabilă.

Unul dintre șoferi a mai lăsat puțin spațiu liber în fața mașinii, pentru a nu lovi stâlpul care se afla pe mijlocul trotuarului.

O bucureșteancă a fotografiat mașinile celor doi șoferi și a postat imaginea pe pagina de Facebook „Ai parcat ca un bou București”.

Femeia a scris în descrierea postării „O parcare corectă”, ironizând situația.

Câțiva bucureșteni au reacționat la postarea respectivă, adăugând comentarii. O internaută a spus că șoferii au parcat neregulamentar din cauza șantierului care se desfășoară pe strada respectivă:

Nu e corectă, dar situația e de așa natură…Acolo e șantier.” – N. C.

Femeia care a surprins șoferii i-a răspuns internautei, spunându-i că din cauza acelor șoferi a trebuit să meargă pe mijlocul străzii, prin noroi.

Da, și din această cauză a trebuit să mergem noi prin noroi pe mijlocul străzii.” spune D. G. F. 

Un alt bucureștean a glumit pe seama situației, spunând că trotuarul a fost asfaltat tocmai pentru ca șoferii să poată parca în voie:

Ce bine că tocmai au reușit să termine de asfaltat parcarea pentru mașini.”- B. D. Ș.

Ce amendă pot primi șoferii care parchează pe trotuar

Legea interzice parcarea autovehiculelor pe trotuar. Șoferii pot primi amenzi destul de mari dacă își parchează mașinile neregulamentar prin București.

Conform legislației, se interzice oprirea voluntară a autovehiculelor:

  • unde este indicatorul „Oprirea interzisă”

  • pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mică de 50 m înainte şi după acestea;

  •  pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;

  • în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;

  • pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi înainte de acestea

  • în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu

  • în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;

  •  în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă

  • în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos

  • pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulaţia din sens invers” sau „Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”

  •  pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare

  • pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe şine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;

  • pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);

  • pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 m pentru circulaţia pietonilor

  •  pe pistele pentru biciclete.

Potrivit legislației, parcarea autovehiculului pe trotuar se încadrează în clasa a IV-a de amendă.

Dacă vor ignora solicitările poliției, indiferent dacă vorbim despre cea locală sau cea rutieră, proprietarii de mașini vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă.

Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

Te-ar putea interesa și:

Cookies