Au început să intre banii din exproprierile pentru noul terminal al Aeroportului Henri Coandă. Sute de milioane de lei pentru 1.000 de oameni

14 ian. 2021
81 Afișari
Au început să intre banii din exproprierile pentru noul terminal al Aeroportului Henri Coandă. Sute de milioane de lei pentru 1.000 de oameni

Plăţile către cei 969 de proprietari expropriaţi în vederea construirii noului terminal de la Aeroportul Henri Coandă au intrat în linie dreaptă, circa 70% din dosare fiind deja clarificate, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), într-un comunicat de presă transmis, joi.

Anunțul CNAB

„Plăţile pentru proprietarii expropriaţi conform HG 799/2019 vor putea fi efectuate în scurt timp. Aproape o mie de dosare (circa 70%) din total au fost deja clarificate astfel că, în acest moment, mai este necesară doar completarea Comisiilor de expropriere cu noii membri, desemnaţi în urma alegerilor locale din septembrie 2020 în cele două unităţi administrative teritoriale implicate (Otopeni şi Tunari) pentru demararea plăţilor.

Instituirea stării de urgenţă între 16 martie şi 15 mai 2020, precum şi a stării de alertă din 18 mai până în prezent, au constituit obstacole pe care însă, cu eforturi suplimentare, Comisiile de exproprieri le-au depăşit, procedurile legale continuând în toată această perioadă”, se menţionează în comunicatul citat.

Conform datelor companiei, este vorba despre un total al despăgubirilor de 236.037.292 lei, din care 102.318.254 lei la Otopeni şi 133.719.038 lei la Tunari.

Proiectul pentru care se face exproprierea, „Dezvoltarea şi modernizarea Infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, va asigura construirea nu numai a unui terminal de pasageri, ci şi extinderea platformelor de îmbarcare-debarcare, a sistemului de căi de rulare, drumuri de acces şi parcări, precum şi a unui nou turn de control şi a unor hangare şi spaţii tehnice.

Noile amplasamente vor permite oferirea de servicii la nivel superior şi crearea de noi locuri de muncă, susţin reprezentanţii CNAB.

Cookies