Au început lucrările de reamenajare peisagistică şi urbanistică pe bdul. Iuliu Maniu. CUM VA ARĂTA

de:
25 mart. 2019
0 Afișari
Au început lucrările de reamenajare peisagistică şi urbanistică pe bdul. Iuliu Maniu. CUM VA ARĂTA

„Reamenajarea urbanistică a bulevardului Iuliu Maniu este unul dintre proiectele majore de investiţii din acest an. Mă bucur că am dat deja drumul lucrărilor şi putem, astfel, să punem în valoare ceea ce eu consider cartea de vizită a Sectorului 6, respectiv a Bucureştiului. Bd. Iuliu Maniu reprezintă poarta de acces în Capitală pentru cei care vin din Vestul ţării, iar aceasta trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde”, a declarat Gabriel Mutu, Primarul Sectorului 6.

Cum se va moderniza Bulevardul Iuliu Maniu
În cadrul lucrărilor de reamenajare peisagistică de pe bd. Iuliu Maniu, se va reface integral scuarul central pe o suprafaţă de 46.800 mp, între Piaţa Leul şi Autostrada A1 (Bucureşti-Piteşti), astfel: se va supraînălţa scuarul cu borduri, se va aşterne strat nou de pământ vegetal, se va monta rulou de gazon, sistem nou de irigaţii şi se va planta material dendrologic într-o formă unitară. Pentru punerea în valoare a noilor lucrări peisagistice, va fi instalat şi un sistem de iluminat arhitectural.
Prin Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 62/28.02.2019, bulevardul Iuliu Maniu a fost transmis din administrarea Consiliului Local Sector 6 în administrarea directă a Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU), în vederea realizării lucrărilor de reamenajare urbanistică.


Noul proiect de reamenajare a bulevardului Iuliu Maniu are mai multe funcţiuni, atât de ordin estetic, cât şi de siguranţă pentru cetăţeni. Acesta prevede eliminarea gardului de fier din jurul scuarului central, inestetic în acest moment şi chiar distrus pe multe porţiuni, şi supraînălţarea bordurilor, astfel încât stratul nou de pământ vegetal să nu mai ajungă pe carosabil.

Materialul dendrologic de pe bd. Iuliu Maniu, folosit pentru înfrumuseţarea altor zone din sector
Pentru o vedere peisagistică unitară, tot materialul dendrologic de pe scuarul central al bulevardului Iuliu Maniu va fi transplantat de către lucrătorii ADPDU Sector 6 în alte zone din sector, deficitare de spaţiu verde, respectiv în zona fostelor grătare de pe digul Lacului Morii, la blocurile ANL din Cartierul Constantin Brâncuşi şi în Parcul Brâncuşi, precum şi pe domeniul public din zona Aleii Băiuţ, care va fi refăcută integral de ADPDU Sector 6.
Execuţia lucrărilor de reamenajare peisagistică se face în trei tronsoane, după cum urmează:
– tronsonul I de la Piaţa Leul la Lujerului,
– tronsonul al II-lea de la Lujerului la Păcii,
– transonul al III-lea de la Păcii la Autostrada A1.

Cookies