S-a dat startul înscrierilor pentru cursurile gratuite ce au loc la Clubul Copiilor Mihai Eminescu, Sectorul 2. Cei mici au la dispoziție mai multe variante de activități din care pot alege, în funcție de preferințele și talentele pe care le are fiecare copil în parte.
Activitățile extra-școlare, cursurile, atelierele de creație, toate au un impact pozitiv asupra copiilor, ajutând atât la dezvoltarea creativității, cât și a abilităților sociale și de lucru în echipă. Cu toate astea, costurile pot fi uneori destul de ridicate, în special pentru familiile unde există mai mult de un copil, iar părinții nu își pot permite.
Având în vedere aceste aspecte, Primăria Sectorului 2, prin intermediul Centrului de Cultural Mihai Eminescu, pune la dispoziția părinților o serie de cursuri pentru cei mici, oferite în mod gratuit.
Înscrierile au început deja. Părinții interesați să îi trimită pe cei mici la unul dintre cursurile puse la dispoziție o pot face până la data de 7 februarie 2025:
✍️ Până pe 7 februarie, vă invităm să vă înscrieți copiii la cursurile gratuite organizate de Centrul Cultural Mihai Eminescu, prin Clubul Copiilor Mihai Eminescu din Șos. Pantelimon 301.
Iată ce activități pot desfășura cei mici:
Administrația publică le-a transmis părinților din București că, pentru a putea beneficia de aceste cursuri oferite gratuit, cei mici trebuie să îndeplinească câte condiții. Una dintre acestea este că trebuie să aibă cel puțin vârsta de 6 ani împlinită.
De asemenea, cursurile sunt puse la dispoziție atât pentru copiii care locuiesc în Sectorul 2, cât și pentru cei care învață aici. Astfel că, micuții care sunt înscriși la o școală ce se află pe raza acestui sector, pot beneficia și ei de cursurile gratuite.
Persoanele care doresc mai multe informații în ceea ce privește înscrierea copiilor le pot afla: