Târgul de adopții organizat weekendul trecut la Animax Vulcan a fost un real succes. 10 căței care locuiau în adăposturile ASPA au fost adoptați în cadrul târgului, iar acum fac parte din familii responsabile.
ASPA București a organizat sâmbătă, 2 martie 2024, un târg de adopții la Animax Vulcan. La eveniment au fost prezenți 10 blănoși care așteptau să își găsească familii.
Cățeii erau sterilizați, microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați și sterilizați (dacă vârsta le permitea).
Mai multe persoane au participat la târg, au văzut câinii, s-au jucat cu ei și, la final, au decis pe care să îl adopte. Astfel, toți câinii prezenți sâmbătă la târg și-au găsit familii și au fost luați acasă.
Târgul de adopții organizat astăzi la Animax Vulcan a fost un real succes, 10 căței din adăposturile ASPA sunt deja în mijlocul unor familii responsabile. Au răspuns invitației noastre de a adopta foarte mulți iubitori de animale, cu care am discutat despre condițiile în care se fac adopțiile, despre câinii din adăposturile noastre, despre nutriția și sănătatea blănoșilor”, a transmis ASPA București într-o postare pe Facebook.
ASPA București a transmis că sponsorii au fost de ajutor la târg și apreciați de către adoptatori, pentru recompensele oferite.
Le mulțumim gazdelor noastre de la magazinul Animax Vulcan. Cu toții au dat dovadă de o empatie deosebită față de cățeii din adăposturi și ne-au susținut cu tot ce am avut nevoie pentru buna desfășurare a evenimentului”, a mai anunțat ASPA.
Pentru că târgul de weekendul trecut a avut un real succes, ASPA București a anunțat că va avea loc un nou târg de adopții sâmbătă, 16 martie și duminică, 17 martie 2024.
Târgul este organizat de PetExpo România la Romexpo.
Totodată, bucureștenii pot adopta căței și de la centrele ASPA Bragadiru și ASPA Mihăilești care sunt deschise de marți până sâmbătă, în intervalul orar 10:00-16:00.
Te-ar putea interesa și: