Pe străzile din București, parcările albastre sunt “de la Primărie, pe bani”, cele marcate cu alb sunt cam la liber, dar la parcări evidențiate cu negru nici cu gândul n-am gândit până acum.
Totuși, situația nu e atât de sumbră precum pare, evidențierea cu negru a unor locuri de parcare din Capitală nu se practică la drumul mare, ci pe internet, la primăria Sectorului 3, și e valabilă pentru parcările de reședință, după cum ne anunță, dis-de-dimineață, primarul Robert Negoiță:
Avem o nouă culoare în GIS- Sistemul Informatic de Gestionare a Parcărilor de Reședință din Sectorul 3. Este vorba de negru, culoare sub care se regăsesc în prezent locurile disponibile (evidențiate până la acest moment în culoarea verde). Ce înseamnă această culoare? Faptul că aceste locuri sunt parcări nenominale.
Primarul Negoiță amintește că, potrivit Regulamentului privind gestionarea locurilor din parcările, un procent de 30% din totalul locurilor de parcare din Sectorul 3 vor avea destinația de locuri nenominale.
De-acum, acestea sunt evidențiate în sistemul informatic de gestionare al parcărilor GIS prin culoarea distinctivă negru, fără a fi numerotate. Robert Negoiță spune că locurile acestea vor fi scoase la atribuire prin publicarea unui Anunț pe site-ul Primăriei Sectorului 3:
Anunțul va conține numărul locurilor de parcare libere, codurile de parcare și arterele/străzile principale care limitează perimetrul pe o rază de aproximativ 500 m, fiind grupate pe zone ce vor fi delimitate de artere/străzi principale.
Primarul Sectorului 3 mai spune și cine poate solicita aceste locuri de parcare:
Pentru atribuirea acestor locuri nenominale pot depune solicitări toate persoanele fizice și juridice care au domiciliul, resedința, sediul social sau punctul de lucru în perimetrul menționat în anunțul de atribuire sau cel mult în limita a 100 de metri față de acest perimetru, solicitanții încadrându-se astfel pentru oricare dintre locurile disponibile, fără nominalizarea unui anumit loc de parcare.
Solicitări se pot face doar online, se vor depune doar în sistemul informatic de gestionare a parcărilor GIS de pe site-ul Primăriei Sectorului 3, la secțiunea Parcări, conform instrucțiunilor. Modalitatea de atribuire a acestor locuri de parcare se va stabili după finalizarea perioadei de depunere a solicitărilor:
Persoanele care vor obține după finalizarea procedurii de atribuire autorizații de parcare pentru aceste locuri de parcare nenominale vor putea parca doar pe locurile marcate la sol și evidențiate în Sistemul Informatic de Gestionare a Parcărilor din Sectorul 3 (GIS) cu culoarea distinctiv neagră, ocuparea fizică a locurilor făcându-se pe criteriul “primul venit, primul servit”.
Primarul Negoiță mai spune că bucureștenii care au cereri depuse în Sistemul Informatic de Gestionare a Parcărilor din Sectorul 3 pentru oricare din locurile evidențiate până la acest moment cu verde și care acum vor fi evidențiate distinctiv cu negru vor primi în zilele următoare, pe adresele de e-mail furnizate primăriei, o înștiințare privind păstrarea solicitării sau respingerea acesteia:
În situația în care doriți ca solicitarea dvs. să fie analizată în cadrul procedurii de atribuire de locuri de parcare nenominale, vă rugam să ne comunicați prin confirmarea email-ului primit.
Dacă bucureștenii din S3 care primesc e-mail de la Primărie nu dau reply, absența răspunsului va fi considerată un refuz, deci cererea anterioară pentru locul de parcare de reședință va fi respinsă.